Directorii firmelor din Romania se asteapta la o crestere a activitatii in industrie, constructii, servicii si comert in perioada martie-mai, dar la o stagnare a numarului de salariati in primele trei sectoare, in timp ce numarul salariatilor este asteptat sa scada in comert, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica.

Managerii romani se asteapta la cresterea afacerilor in toate sectoarele

Directorii firmelor din Romania se asteapta la o crestere a activitatii in industrie, constructii, servicii si comert in perioada martie-mai, dar la o stagnare a numarului de salariati in primele trei sectoare, in timp ce numarul salariatilor este asteptat sa scada in comert, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica.

In intervalul martie-mai, cel mai mic sold conjunctural ramane in comert, +7%, in crestere fata de cel din raportul anterior (-17%), potrivit News.ro.

"In sectorul comert cu amanuntul managerii au estimat pentru urmatoarele trei luni, tendinta de crestere moderata a activitatii economice (sold conjunctural +7%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de marfuri de catre unitatile comerciale va inregistra relativa stabilitate (sold conjunctural +4%)", se arata in raportul INS.

Numarul de pensionari a scazut in 2016. Pensia medie a crescut si a ajuns la 948 de lei pe luna

Numarul pensionarilor din Romania a ajuns anul trecut la 5,257 milioane, in scadere cu 49.000 fata de anul anterior, in timp ce pensia medie a crescut cu 6,3%, la 948 de lei (211 euro), potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica.

Raportul dintre numarul de pensionari si cel de salariati a ramas anul trecut la 9 la 10, ceea ce inseamna ca 10 angajati activi sustin noua pensionari, dar acest raport variaza de la un judet la altul, potrivit News.ro.

In timp ce in Bucuresti sunt cinci pensionari la zece salariati, in judetul Teleorman raportul este de 17 varstnici la 10 salariati.

In Giurgiu s-a inregistrat cea mai mica pensie, de 711 de lei, cu o diferenta de peste 400 de lei fata de pensia maxima, primita de persoanele din Bucuresti, care se ridica la 1.122 de lei.

Piata imobiliara, la cel mai rapid ritm de crestere din ultimii 5-7 ani

Dezvoltatorii au uitat de criza si au reinceput investitiile imobiliare in proiecte de viitor, acestia intensificandu-si activitatea in toate sectoarele de activitate ale pietei, arata un raport al companiei de consultanta Activ Property Services.

Potrivit acestora, stocurile livrate la finalul anului trecut au atins valori record ale ultimilor 5 ani, inregistrandu-se cresteri de 11% pentru piata rezidentiala, +39% pentru stocul nou de centre comerciale, in timp ce suprafata de birouri finalizata in Bucuresti a fost de 4 ori mai mare fata de 2015.

CEL.ro intra pe piata asigurarilor RCA

CEL.ro, magazinul online gestionat de compania Corsar Online, pune la dispozitia clientilor, incepand cu aceasta luna, posibilitatea de a cumpara polite de asigurare RCA. Magazinul online integreaza o platforma de calcul si emitere a asigurarilor RCA, care compara in timp real ofertele tuturor companiilor de asigurari.

Clientii site-ului CEL.ro pot vedea, compara si selecta dintr-o interfata ofertele puse la dispozitie de asiguratori, iar achizitia unei polite RCA se face printr-o comanda online. Asigurarea este trimisa in format electronic pe adresa de email a clientului si ulterior este livrata, gratuit in termen de 24 de ore prin firmele de curierat cu care colaboreaza retailerul. In primele luni de la lansarea acestui serviciu, magazinul online si-a propus sa vanda 600 RCA-uri, urmand ca in urmatoarele 6 luni sa ajunga la 5000 de polite incheiate.

Transplantul de plamani in clinica AKH, deblocat

Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a anuntat, marti, ca a fost deblocat transplantul de plamani pentru pacientii romani in clinica austriaca AKH, iar, in acelasi timp, Spitalul Sfanta Maria din Bucuresti va fi acreditat pentru transplant pulmonar, putand sa inceapa operatiile dupa ce un ordin in acest sens va aparea in Monitorul Oficial, in urma aprobarii sale in sedinta Guvernului, potrivit News.ro.

Potrivit ministrului Sanatatii, clinica AKH din Viena s-a angajat ca in urmatorul an sa faca zece transplanturi de plaman pentru pacientii romani, specialistii din Austria urmand sa ii ajute pe medicii din Romania de-a lungul acestei perioade sa puna la punct programul de transplant de la Spitalul Sfanta Maria.

Elena Udrea a fost condamnata la sase ani de inchisoare

Inalta Curte de Casatie si Justitie a condamnat-o, in dosarul Gala Bute, pe Elena Udrea, la sase ani de inchisoare cu executare pentru luare de mita si abuz in serviciu. Aceasta a fost achitata pentru tentativa de folosire de declaratii false sau incomplete. Decizia nu este definitiva si poate fi contestata la Completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Elena Udrea a fost condamnata la cinci ani de inchisoare pentru luare de mita, patru ani pentru o alta fapta de luare de mita, sase ani pentru o a treia infractiune de luare de mita si tot sase ani pentru abuz in serviciu. Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au dispus, dupa contopirea pedepselor, ca Elena Udrea sa execute sase ani de inchisoare, potrivit News.ro.

Procentul utilizatorilor care folosesc programe de tip adblock s-a dublat in ultimul an

Media utilizatorilor de programe de tip adblock, care fac invizibile majoritatea formatelor publicitare online, a crescut procentual cu peste 100%, de la 13.9 la 29.26% in ultimul an, conform studiului AdBlocking in Romania, realizat de TailWind in parteneriat cu Oriel, cu sprijinul IAB si BRAT.

In premiera, anul acesta a fost masurata si folosirea programelor de tip adblock pe mobil, procentele aici fiind mult mai mici: 1.36% pe telefon si 2.11% pe tableta.

Acest fapt duce media la 11.86%, un procent care inca situeaza Romania sub decat cifrele inregistrate in pietele dezvoltate (de exemplu, in SUA procentul desktop este apropiat de cel inregistrat in Romania, 28.5% in varianta desktop, dar a atins deja 11% si pe dispozitivele mobile).

Masinile hibride si electrice vor avea un pret asemanator cu cele diesel, dupa 2020

Volvo anticipeaza ca preturile masinilor hibride si electrice vor scadea treptat, dupa 2020, pana in punctul in care vor ajunge aproape de nivelul celor cu motoare diesel, ca urmare a noilor norme de poluare. Volvo si-a planificat lansarea a doua modele electrice pentru urmatoarea perioada, iar primul dintre ele isi va face aparitia peste numai doi ani si va avea o autonomie de cel putin 400 de kilometri.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri