Putin peste 1.000 de euro este “averea” medie pe care un roman o are in fondurile de pensii private din tara, care administeaza economii de aproape 33 mld. lei (7,26 mld. euro), echivalentul a 4,35% din PIB. Mai bine de jumatate din bani sunt plasati in instrumente financiare sigure, precum titlurile de stat, insa o parte din fonduri au inceput sa isi extinda aria investitionala, ajungand sa aiba plasamente chiar si in actiunile unor companii precum producatorul francez de bunuri de lux Louis Vuitton Moet Hennessy.

Fondurile de pensii private obligatorii (II) si facultative (Pilon III) si-au marit activele cu 25% in 2016, pana la un total 32, 98 mld. lei, potrivit datelor furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiara. Ponderea cea mai mare in structura portofoliilor este detinuta de titlurile de stat, cu 64,5% din active. Actiunile reprezinta circa 19% din portofolii, depozitele in banci ajung la 7% din active, iar plasamentele in toate tipurile de obligatiuni ating nivelul de 5%.

Fondurile de pensii private detin 92,5% din active in instrumente financiare romanesti, de natura titlurilor de stat, a depozitelor, obligatiunilor, actiunilor si organismelor de plasament colectiv. De cealalta parte, 6,82% din activele fondurilor de pensii private au fost investite in active straine, majoritatea acestor instrumente financiare fiind emise in Germania (1,81%), Franta (0,90%), Irlanda (0,68%), Austria (0,63%) si Marea Britanie (0,52%).

Valoarea investitiilor in actiuni ajunge la 6,21 mld. lei, cea mai mare parte din aceasta suma (5,56 mld. lei) reprezentand plasamentele in companii romanesti listate pe Bursa de Valori Bucuresti.

Banca Transilvania a fost actiunea preferata a fondurilor de pensii, aceasta reprezentand 17,5% din totalul investitiilor. Dintre actiunile lichide tranzactionate pe bursa, titlurile Bancii Transilvania au fost de departe cele mai performante in ultimii doi ani, pe langa cresterea propriu-zisa din piata acestea aducand investitorilor castiguri semnificative din dividendele si din actiunile gratuite distribuite.

Fondurile de pensii au inceput in ultimii ani sa mute o parte din plasamente si pe pietele externe, in conditiile in care oferta de actiuni de pe bursa locala s-a mentinut una redusa. Astfel, fondurile au in prezent 657 mil. lei investiti in actiunile unor companii straine, detinerea cea mai mare (7,7% din total) fiind reprezentata de actiunile Erste, grupul austriac care controleaza si BCR, cea mai mare banca din Romania. Alte detineri importante sunt cele din cadrul BNP Paribas, Louis Vuitton Moet Hennessy, OMV si Axa.

Peste 7 milioane de romani au contributii la un fond de pensii privat

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilon II) au ajuns la un total de 6,8 milioane de participanti in 2016 (+3,69% fata de anul anterior), cea mai mare parte dintre acestia (1,92 milioane) fiind clienti ai NN (fost ING Pensii). Al doilea cel mai mare jucator din piata este fondul AZT Viitorul Tau, cu 1,5 milioane de participanti, in vreme ce ultima pozitie a podiumului este ocupata de Metropolitan Life, cu 0,95 milioane de participanti.

In cazul Pilonului III (pensii private facultative), numarul participantilor a atins nivelul de 410.000 in decembrie 2016, reprezentand o crestere de 7,3% y/y.

Cei mai multi romani care au contributii la fondurile de pensii private obligatorii lucreaza in industria prelucratoare (18,2% din total), urmati de cei care lucreaza in comert (13,13%), sanatate (5,59%), administratie publica si aparare (4,72%). Printre cele mai slab reprezentate activitati, cu valori sub 1%, s-au situat cultura, productia si furnizarea energiei electrice, industria extractiva si tranzactiile imobiliare, reprezentand 2,48% din total participanti si 3,23% din total sume virate.

*Fonduri de pensii private obligatorii si facultative (Piloanele II si III)

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri