Producatorul japonez de anvelope premium Bridgestone va extinde, in fiecare an, cu noi dimensiuni gama de anvelope vara/iarna DriveGuard si se pregateste sa lanseze in Europa si o varianta all season. Aceste anvelope sunt destinate autoturismelor care sunt dotate cu sistemul de monitorizare al presiunii in pneuri TPMS si sunt considerate unele dintre cele mai sigure intrucat au fost proiectate sa ruleze 80 de km chiar daca au fost taiate accidental.

"Pentru anvelopele Bridgestone DriveGuard introducem noi dimensiuni in fiecare an si cred ca vom lansa si varianta all season in anii urmatori. In 10 ani, majoritatea masinilor vor dispune de TPMS, deci cu siguranta DriveGuard va fi o anvelopa cautata, in special de oamenii care cauta siguranta", a declarat intr-un interviu acordat wall-street.ro Luca Paparella, consumer sales manager Bridgestone South Region, Romania, Bulgaria, Macedonia, Slovenia, Croatia, Bosnia, Serbia, Muntenegru si Kosovo.

Bridgestone DriveGuard, un pret cu 10% mai mare

Bridgestone DriveGuard costa cu 10% mai mult decat o anvelopa standard si potrivit unui studiu realizat de companie, femeile sunt foarte interesate de noua tehnologie.

"Diferenta de pret dintre o anvelopa DriveGuard si una standard este de circa 10%, dar diferenta nu este asa de mare comparativ cu beneficiile pe care le are. Aceasta este o anvelopa unica, nimeni nu mai are aceasta tehnologie. Ofera acelasi confort ca o anvelopa standard, dar vine cu trasaturi de siguranta foarte importante pentru o familie. Circa 86% dintre femei nu ar mai folosi anvelope clasice", mai spune Luca Paparella.

In prezent, anvelopele Bridgestone DriveGuard sunt disponibile pentru majoritatea autoturismelor, nu si pentru van-uri sau masini 4x4. Noile anvelopele sunt destinate masinilor fabricate incepand din noiembrie 2014, care dispun de Tyre Pressure Monitoring System (TPMS).

Cele mai vandute anvelope Bridgestone in Romania sunt Potenza si Turanza. Potenza este o anvelopa pentru soferii care vor sa conduca sportiv, in timp ce Turanza este mai vanduta pentru ca ofera mai mult confort.

Dupa trei ani in care preturile anvelopelor au scazut, 2017 este primul an in care preturile au crescut, din cauza scumpirii materiilor prime, iar acest lucru afecteaza toti producatorii, chiar si pe cei din China.

"Pot sa spun ca in prezent soferii romani sunt din ce in ce mai bine informati in ceea ce priveste alegerea anvelopelor. Daca in 2012 in Romania cererea era foarte mare pentru anvelopele second hand, astazi aceasta a scazut foarte mult, pentru ca romanii prefera sa cumpere anvelope noi, chiar si de buget. Motivul ar fi ca veniturile au crescut, iar oamenii cand isi permit pot sa se duca si catre anvelope mai bune, precum segmentul mediu sau premium, de aceea se inregistreaza o crestere si pe aceste segmente", considera Luca Paparella.

Piata de anvelope din Romania inregistreaza cresteri pe toate segmentele

Eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie a condus la importul masiv de masini din Europa de Vest, la marirea parcului auto si a crescut cererea pentru anvelope pe piata romaneasca.

"Economia romaneasca este in crestere, iar acest lucru se vede si in industria de anvelope. Cifrele noastre in Europol ne arata un trend ascendent. Anul trecut, piata de anvelope noi din Romania a crescut cu aproape 18%, la 3,1 milioane unitati. Aceasta crestere a fost generata de marirea parcului auto odata cu eliminare timbrului de mediu si importul mare de masini rulate din Europa de Vest. In ultimii trei ani, parcul auto din Romania a crescut cu 5% pe an. Cu siguranta, Romania este o piata cu un potential mare in segmentul auto", a mai spus Luca Paparella.

Din cele trei segmente de anvelope, premium, mediu si de buget, in Romania anvelopele de buget cresc mult mai rapid fata de celelalte doua categorii. Anvelopele de buget reprezinta pe piata din Romania circa 50% din cerere.

"Avem potential de crestere pe segmentul de anvelope premium din Romania. Cota de piata este sub nivelul mediu de 10-11% pe care il avem la nivel european", a adaugat managerul Bridgestone.

Bridgestone EMEA, cu sediul central in Bruxelles, Belgia, este o filiala detinuta de Bridgestone Corporation, cu sediul in Tokyo, cel mai mare producator de anvelope si produse din cauciuc din lume.

Brandul japonez de anvelope opereaza in peste 60 de tari si are peste 18.200 de angajati. La nivelul intregii regiuni, compania detine 14 fabrici, un centru de Cercetare & Dezvoltare si un centru de testare. Anvelopele premium ale Bridgestone EMEA sunt vandute in Europa, Orientul Mijlociu, Africa si la nivel global.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri