Plafonarea tarifelor RCA, care a impiedicat practic orice intentie de a obtine profit, a stimulat o mare parte a societatilor de asigurari sa isi reduca din cota de piata pe acest segment si sa vanda aproape orice care nu are legatura cu segmentul auto. Mai mult, sub presiunea actionarilor care seteaza continuu tinte non-auto, aproape toata lumea si-a setat ca obiectiv, pentru acest an, o pondere cat mai insemnata in portofoliu a asigurarilor de sanatate, linie care inregistreaza de aproape doi ani un trend favorabil al cererii. Drept consecinta, o concurenta foarte puternica a preturilor care se intrevede tot mai mult ar putea transforma asigurarile de sanatate intr-un nou episod RCA, daca primele nu vor acoperi cheltuielile si daunele.

In urma extinderii facilitatilor fiscale, odata cu ianuarie 2016, adica majorarea deductibilitatii fiscale la 400 de euro pentru angajat si 400 de euro pentru angajator, anul trecut primele brute subscrise, la nivel de piata, pe segmentul asigurarilor de sanatate, au atins peste 173 de milioane de lei, pe fondul unei cresteri uriase (cea mai ridicata) de pana la 70%.

Perspectiva pietei de asigurari de sanatate este, intr-adevar, una optimista, desi trebuie sa admitem ca baza de plecare constituie una nu foarte mare, dar care permite procente de crestere spectaculoase. Astfel, vedem o dinamica a primelor brute subscrise care anul trecut a depasit orice asteptari sustinuta de un trend favorabil al cererii. Sunt mai multi factori care contribuie si incurajeaza evolutia pozitiva a cererii pentru asigurari de sanatate, inclusiv problemele din sistemul medical de stat si faptul ca exista un cadru fiscal.

Pe fondul lipsei de profitabilitate la RCA si a noilor "obstacole" in calea unui rezultat pozitiv pe aceasta linie de business in viitor, precum noua limitare a cheltuielilor de achizitie si administrare, s-a creat astfel un trend in randul societatilor de asigurari de a vinde orice in afara de asigurari auto si au ajuns sa "bagatelizeze" putin politele de asigurari de sanatate. Cum? Asa cum s-a intamplat la RCA, societatile de asigurari pot ajunge sa greseasca si apoi sa se lamenteze ca s-a intrat intr-un vartej al preturilor.

Cererea sustinuta din ultimul timp pe asigurari de sanatate a readus agresivitatea vanzarilor, spun surse din piata de profil, in conditiile in care si actionarii societatilor seteaza tinte non-auto tot mai ridicate pentru a obtine profit dupa ani de pierderi pe RCA. Totul, pe fondul unei concurente care se anunta foarte puternica, pe nivelul preturilor si serviciilor oferite. Reteta ideala pentru ca asigurarile de sanatate sa devina un nou scenariu RCA. Totusi, pana acum nu s-a depasit pragul de 25% al comisioanelor acordate brokerilor la asigurari de sanatate, care oricum este unul ridicat.

Majoritatea societatilor de asigurari si-au setat ca obiectiv pentru acest an o pondere cat mai insemnata in portofoliu a asigurarilor de sanatate. Ori, pe o piata a asigurarilor care nu prea dispune de educatie financiara, trebuie sa umbli fie la pret, fie la comisionul acordat brokerului, fie la servicii.

Totusi pretul nu poate scadea pretul foarte mult, in conditiile in care asiguratorii trebuie sa achite costul serviciilor oferite de catre furnizori, iar frecventa de utilizare a asigurarilor de sanatate depaseste 50% si de multe ori se apropei de 100%. Adica, cel putin jumatate dintre persoanele asigurate aceseaza polita inca din primul an si asta face ca beneficiul sa fie tangibil si imediat. In prezent, primele de asigurari de sanatate nu sunt mai mici decat cele la asigurari de viata. Pot sa varieze de la o valoare foarte mica de la 1200-1400 lei pe an la cateva mii de euro, in functie de acoperire. Piata de asigurari de sanatate este dominata de asigurarile de grup, platite de angajator. Ponderea asigurarilor individuale este de pana in 10% din total.

"Piata asigurarilor de sanatate nu trebuie sa devina o noua piata RCA, iar concurenta sa se reduca la preturi. Daca n-am invatat nimic din povestea RCA, vom ajunge sa o repetam. Din punct de vedere istoric, RCA a reprezentat o linie in care jucatorii au alergat mult dupa cota de piata. In special, jucatorii care nu mai exista astazi. Acestia au creat un nivel gresit de asteptari din partea clientilor, precum ca nivelul de prima ar fi fost cel practicat Astra Asigurari, de exemplu. Dar, asa cum s-a vazut, era un nivel insuficient pentru a acoperi toate cheltuielile si daunele", a declarat pentru wall-street.ro, Virgil Soncutean, CEO Allianz-Tiriac Asigurari, la un eveniment UNSAR.

In opinia sa, daca "lupta" din piata de asigurari de sanatate se va rezuma doar la cota de piata, cu orice pret, exista riscul repetarii scenariului RCA si in asigurarile de sanatate. "Noi beneficiem in asigurarile de sanatate de un trend favorbabil al cresterii cererii. Si asta ar trebui sa fie o invitatie suplimentara la responsabilitate si la pozitionarea primei la un nivel suficient care sa acopere toate cheltuielile si daunele. Altfel, se va crea o presiune in piata, care poate sa duca la o noua criza in cativa ani de zile daca primele nu sunt suficiente, iar opinia publica va percepe, la prima crestere de preturi, ca ar fi o explozie de tarife, cand de fapt, ar reprezinta o corectie la un nivel sustenabil", asa cum s-a intamplat pe segmentul RCA, a adaugat Virgil Soncutean.

Sursa foto: Jirsak / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri