Dupa patru ani de mandat, viitorul lui Ludwik Sobolewski la conducerea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a intrat sub semnul intrebarii, in conditiile in care cei opt membri din Consiliul Bursei nu reusesc sa ia o decizie comuna, iar avizul celui de-al noualea membru – care ar putea inclina balanta intr-o anumita directie, se afla in mana ASF. Polonezul se poate lauda cu faptul ca a reusit sa aduca primele companii private pe BVB dupa o seceta de opt ani, insa restul cifrelor nu il ajuta prea mult pe omul care initial a fost privit ca un ‘salvator’ al pietei de capital romanesti.

Mandatul de director general pe care Ludwik Sobolewski il detine expira pe 21 august, data pana la care membrii Consiliului BVB ar trebui sa ia o decizie cu privire la continuarea sau incheierea acestuia.

Sobolewski este in continuare sustinut de reprezentantii bancilor si ai institutiilor internationale din Consiliu (Lucian Anghel – BCR, Valerian Ionescu – BCR, Gabriela Ionescu – BRD, Otto Naegeli – CME Clearing Europe), insa pare sa fi pierdut sustinerea reprezentantilor caselor de brokeraj independente romanesti (Robert-Cosmin Pana – Swiss Capital, Dan Paul – Asociatia Brokerilor/Finaco Securities, Octavian Molnar – IFB Finwest, Gabriel Marica – SSIF Romintrade).

Potrivit unor surse din piata, Consiliul Bursei a avut mai multe sedinte in care urma sa se discute mandatul lui Sobolewski, insa acestea nu au avut loc din lipsa de cvorum cauzata de absenta membrilor care nu il mai sustin pe polonez. De asemenea, o parte din sustinatorii lui Sobolewski cer variante pentru inlocuirea acestuia pe postul de CEO, in cazul in care nu se mai doreste continuarea mandatului, insa pana in prezent nu exista niciun alt contracandidat propus oficial in Consiliul Bursei. Reprezentantii BVB urmau sa aiba o noua sedinta pe aceasta tema atat miercuri, cat si in urmatoarele zile.

In mod normal, Consiliul BVB este format din noua membri, insa in prezent numarul a ajuns la opt dupa decesul lui brokerului Cristian Micu. Blocajul din Consiliu ar putea sa fie spart de Radu Hanga, reprezentatul Banca Transilvania care a fost ales ca membru provizoriu saptamana trecuta. Problema este insa ca Hanga trebuie sa primeasca avizul ASF inainte de a putea sa participe la sedintele de Consiliu, iar din experientele trecute Autoritatea emite respectivul acord in aproximativ o luna de la numirea in functie, adica dupa data de 21 august cand ii expria mandatul lui Sobolewski.

Lucian Anghel, presedintele BVB, declarase saptmana trecuta ca exista sedinte de Consiliu in care se discuta prelungirea mandatului pe care Ludwik Sobolewski il are, insa in conditiile unui pachet salarial diferit.

Sobolewski a reusit sa aduca noi companii in piata, dar lichiditatea zilnica “balteste” la acelasi nivel de acum patru ani

Cea mai mare realizare avuta de Ludwik Sobolewski in ultimii patru ani este reprezentata listarea pe BVB a primelor companii private dupa o pauza de mai bine de opt ani. Astfel, din decembrie 2016 si pana in prezent pe Bursa de Valori Bucuresti s-au listat Digi Communications (proprietarul RCS&RDS), Medlife si Aages Targu Mures, in urma unor oferte publice initiale care au totalizat aproape peste 1,1 mld. lei. Succesul inregistrat de aceste IPO-uri i-a facut si pe alti antreprenori romani sa isi schimbe perceptia fata de bursa, cel putin la nivel declarativ exitand sanse pentru noi listari in urmatoarele luni.

Tot in timpul mandatului lui Sobolewski s-au listat Nuclearelectrica, Romgaz (ambele in 2013) si Electrica (in 2014), tranzactii extrem de importante pentru BVB a caror valoare totala a ajuns la 3,93 mld. lei. Totusi, IPO-urile celor trei companii de stat erau deja stabilite inainte ca Ludwik Sobolewski sa preia conducerea BVB, putandu-se argumenta ca polonezul nu a contribuit extrem de mult in cazul acestor oferte.

In ciuda unor IPO-uri importante, valoarea tranzactiilor de zi cu zi realizate pe Bursa de Valori Bucuresti nu a inregistrat cresteri spectaculoase. Teoretic, lichiditatea zilnica pe BVB a crescut de la o medie de 7 mil. euro/zi in primul semestru din 2013, la 10,5 mil. euro/zi in primul semestru din 2017, insa avansul este datorat IPO-ului Digi Communications.

De altfel, o privire atenta asupra evolutiei rulajelor din ultimii patru ani arata ca lichiditatea BVB a oscilat mai mereu in jurul valorii de 7-8 mil. euro/zi, exceptia fiind semestrele cand au existat tranzactii majore. Si rezultatele financiare ale BVB au urmat aceeasi directie, cu cifre foarte bune in trimestrele cu tranzactii majore, urmate de o scadere a profitului in trimestrele in care pe BVB nu s-au facut deal-uri majore.

Nici numarul de investitori de pe bursa nu s-a imbunatatit in ultimii ani. Astfel, de la 83.308 conturi de tranzactionare in T3 2013 (cand Ludwik Sobolewski a preluat mandatul), s-a ajuns la 64.392 de conturi in T1 2017. Portofoliul mediu al unui investitor persoana fizica a urcat cu 45% in aceasta perioada, de la 1.846 euro, la 2.689 euro, evolutie datorata cel mai probabil cresterii generalizate a bursei in respectivul interval de timp (BET a crescut cu 59% din iulie 2013 pana in prezent).

Valoarea medie a lichiditatii include IPO-urile realizate pe BVB.

Numarul de investitori este bazat pe statisticile Fondului de Compensare privind numarul de conturi de tranzactionate (este posibil ca un investitor sa aiba mai multe conturi de tranzactionare, cifra exacta a numarului de investitori fiind, cel mai probabil, mai mica).

Foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri