Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB) a avut in primul semestru din acest an venituri operationale in valoare de 108,7 mil. euro, o treime din aceasta suma provenind din activitati non-aeronautice, precum chiriile incasate de la comerciantii care opereaza in zona duty-free, sau taxele de parcare. Profitul CNAB a urcat cu 21,3% in S1 2017, atingand nivelul de 33,6 mil. euro.

CNAB opereaza aeroporturile Henri Coanda si Baneasa. Pasagerii care au zboruri de plecare din aeroportul Henri Coanda cheltuiesc in medie 30 lei (6,5 euro) pe mancare, bauturi sau alte produse in magazine din zona de retail, potrivit unui document trimis de CNAB investitorilor straini care au vizitat saptamana trecuta aeroportul. De altfel, peste jumatate (62%) din veniturile non-aeronautice in valoare de 31 mil. euro ale Companiei Aeroporturi Bucuresti provin din activitatea de retail.

CNAB are o suprafata inchiriabila de 13.102 mp (grad de ocupare 97%), adica aproximativ jumatate din suprafata corpului central al magazinului Unirea din Bucuresti.

Veniturile din activitatea aeronautica ale companiei au ajuns la 77,7 mil. euro in primul semestru din 2017 (+18,3% y/y), 76% din acestea provenind din tarifele aeroportuare, iar 24% din chiriile percepute operatorilor aerieni pentru folosirea pistelor. CNAB percepe un tarif de imbarcare de 14 euro/pasager pentru traficul international si de 2 euro/pasager pentru traficul intern. De asemenea, compania mai incaseaza un tarif de securitate de 7 euro pentru fiecare pasager.

Chiar daca taxele pentru pasageri reprezinta principala sursa de venit pentru Aeroporturi Bucuresti, acestea sunt semnificativ mai mici decat media europeana de 30,5 euro/pasager.

Aeroporturile Henri Coanda si Baneasa au avut anul trecut aproape 11 milioane de pasageri (+18% y/y), cifra asteptata sa depaseasca pragul de 12 milioane in acest an, adica mai mult decat inregistreaza in mod normal aeroportul din Budapesta si foarte aproape de Varsovia (12,8 milioane pasageri in 2016).

In S1 2017, cele mai solicitate companii aeriene care opereaza pe Aeroportul Henri Coanda au fost Wizz Air - cu 1,5 mil. pasageri, Blue Air – 1 mil. pasageri, Tarom si Ryanair –0,9 mil. pasageri fiecare. Celelalte companii care au intrat in top 10 sunt Lufthansa, Austrian Airlines, Turkish Airlines, KLM, Air France si British Airlines, fiecare cu un numar de pasageri cuprins intre 90.000 si 200.000.

Datele CNAB mai arata ca destinatia preferata de romani este Londra, acolo unde peste 600.000 de pasageri au calatorit in primul semestru din acest an, dupa care urmeaza Roma si Milano, cu aproximativ 300.000 de pasageri fiecare. De notat ca si orasul Cluj-Napoca (200.000 pasageri in S1) a intrat recent in topul destinatiilor, depasind in anumite perioade destinatii turistice precum Paris sau Istanbul.

Circa 82% din pasagerii CNAB calatoresc in scop turistic, in vreme ce 18% calatoresc pentru afaceri. Persoanele care calatoresc pe segmentul “economy” reprezinta 91% din totalul pasagerilor, in vreme ce 7% dintre acestia calatoresc la “business class” si 2% la “first class”.

Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti a anuntat saptamana trecuta ca va incepe lucrarile la un nou terminal pentru pasageri in 2022, care va mari capacitatea aeroportului cu 5, pana la 10 milioane de pasageri transportati anual. Costurile lucrarilor de extindere sunt estimate la 818,5 mil. euro, acestea urmand sa fie acoperite, cel mai probabil, din finantari primite de la institutii financiare europene, precum BERD, dar si din eventualele fonduri atrase ca urmare a listarii companiei pe Bursa de Valori Bucuresti.

Extinderea Aeroportului Otopeni presupune, printre altele, 25 de noi porti de imbarcare, noi locuri de parcare si extinderea zonei de retail.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri