Piata spatiilor de birouri din Capitala a ajuns la 2,6 milioane de metri patrati la finele primului trimestru din acest an, perioada in care au fost livrati 75.000 metri patrati, in special in zona centrala a orasului, sudul Piperei si Central Business District. In general, cea mai dezvoltata zona de birouri din Bucuresti ramane cea din centru-nord, cu 24% din totalul stocului actual. Pentru a doua jumatate a anului insa, noile livrari estimate ajung la 80.000 de metri patrati, majoritatea in zona de vest. Desi numarul proiectelor actuale aflate in constructie este ridicat, cea mai mare parte, in suma de peste 300.000 metri patrati, au fost amanate pentru anul 2018.

Asa cum am mentionat, zona de vest a Capitalei va atrage 75% din spatiile de birouri ce vor fi livrate in cea de-a doua jumatate a acestui an, dar si 50% din livrarile anuntate in 2018, stocul din aceasta zona urmand astfel sa creasca cu circa 236.000 de metri patrati, potrivit unei analize recente a companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.

Stocul de birouri de clasa A si B din Bucuresti a ajuns la finalul primului semestru al acestui an la 2,61 milioane de metri patrati, iar zona de vest, cu un stoc de 341.000 de metri patrati, are o pondere de 12%. Prin livrarea proiectelor aflate in dezvoltare, spatiile de birouri din zona de vest vor ajunge la o suprafata de 577.000 de metri patrati pana la finalul anului 2018, reprezentand 19% dintr-un stoc estimat de 3 mil. mp.

Dezvoltarile de birouri din zona de vest a Capitalei se concentreaza cu precadere in apropierea Pasajului Basarab si a statiilor de metrou Grozavesti, Politehnica si Petrache Poenaru (Semanatoarea) care beneficiaza de un acces rutier si cu mijloace de transport in comun destul de facil. In plus, apropierea fata de Universitatea Politehnica si campusul universitar Regie - Grozavesti - Leu reprezinta un element apreciat de companiile IT care au un bazin important de selectie a noilor angajati in aceasta zona.

Consortiul de investitori imobiliari Forte Partners, care ridica proiectul imobiliar The Bridge, situat chiar langa caminele studentesti din Grozavesti, au pre-inchiriat catre IBM o suprafata de 12.000 de metri patrati. De asemenea, Bitdefender, una dintre cele mai dinamice companii IT din Europa, a inchiriat recent un spatiu de 9.300 de metri patrati in proiectul Orhideea Towers din zona de vest a Capitalei in care isi va muta sediul la inceputul anului 2018.

Citeste si:
Colliers: Romania ar trebui sa atraga mai multe companii Fortune 500
Colliers: Venirea mai multor...

In alte tranzactii importante au fost implicate companiile, in calitate de chiriasi: Orange, care si-a reinoit contractul in Europe House (8.271mp); Kruk, cu o noua inchiriere in Timpuri Noi Square (4.000) sau Wipro, similar in Globalworth Tower (3.900 mp). Totoadata, potrivit companiei de consultanta JLL, vor fi livrate in Q3 cladirile: The Bridge ph. 1, in zona de centru-vest (36.200 mp), Globalworth Campus ph. 1, pe Dimitrie Pompeiu (29.000 mp), Sema Park 4, in centru-vest (28.000 mp) si BASP Victoria Office, in nord (7.000 mp).

In ce liga joaca Bucurestiul pe piata spatiilor de birouri moderne din ECE

Desi piata imobiliara din Romania va cunoaste o anumita efervescenta mai ridicata in a doua jumatate a anului si in 2018, pe livrari de spatii de birouri, in ceea ce priveste stocul actual tara noastra se afla mult in urma majoritatii capitalelor importante din Europa Centrala si de Est, ecart care devine si mai vizibil la nivelul oraselor regionale, precum Brasov, Timisoara sau Iasi.

Astfel, daca in Bucuresti exista in prezent un stoc de 2,6 milioane metri patrati de spatii de birouri, pe de alta parte, in Praga sunt 3,3 milioane de metri patrati, in Budapesta 3,3 milioane metri patrati, iar in Varsovia peste 5,1 milioane de metri patrati, aproape dublu decat in capitala tarii noastre. Doar in Bratislava, capitala Slovaciei, stocul actual se afla sub cel din Bucuresti.

Citeste si:
Elefantul din sufrageria agentiilor imobiliare
Transferul gratuit de valoare...

Bucurestiul ocupa insa prima pozitie, intre capitalele mentionate, la dimensiunea populatiei cu 1,88 milioane de locuitori, urmat de Budapesta cu 1,72 milioane si Varsovia cu 1,70 milioane de locuitori. Situatia se schimba cu 180 de grade insa daca luam ca termen de comparatie indicatorul venitul mediu lunar: Bratislava (1.061 euro), Praga (1.035 euro), Varsovia (955 euro), Budapesta (805 euro) si Bucuresti (680 euro).

Revenind la graficul de mai sus, reiese ca stocul de spatii de birouri moderne din principalele orase regionale din Romania - Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Brasov - a ajuns la aproape 700.000 de metri patrati la jumatatea acestui an, cu 73% mai mic decat in Bucuresti. Cu toate acestea, putem observa ca un decalaj in dezvoltare exista si intre orasele regionale din Polonia comparativ cu Varsovia. Astfel, in timp ce stocul modern din Varsovia a depasit pragul de 5 milioane de metri patrati, in Cracovia, Lodz, Katowice si Wroclaw suprafata cumulata a cladirilor de birouri este de 2,7 milioane de metri patrati.

alice-photo / Shutterstock

Citeste si:
Dunwell: Proiecte noi pe harta dezvoltarilor de spatii industriale....
Dunwell: Proiecte noi pe...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Cresteri pe linie la preturile locuintelor inainte de luna septembrie