Pietele de actiuni din Europa Centrala si de Est au suferit corectii pe linie in septembrie, in contrast cu bursele din vestul europei si chiar si cu Bursa de la New York, care aproape zilnic a ajuns sa atinga noi maxime.

La Bucuresti, actiunile au scazut in medie cu 2% luna trecuta, evolutii aproape identice fiind inregistrate pe bursele din Praga, Budapesta, Varsovia si Sofia. In schimb, piata germana a urcat cu 6,4%, Bursa din Paris a castigat 4,7%, in vreme ce indicele american S&P 500 a urcat cu aproape 2%.

Aproape singurele actiuni de pe Bursa de Valori Bucuresti care au mers impotriva trendului negativ au fost cele ale societatilor de investitii financiare, indicele acestora, BET-FI, marcand o crestere de 4,6% in septembrie. La polul opus s-au aflat titlurile Electroarges, Compa, si cele ale Bursei de Valori Bucuresti, care luna trecuta a ratat promovarea in categoria pietelor emergente.

Valoarea tranzactiilor pe BVB a urcat puternic, ajungand la o medie de 70,9 mil. lei/zi (15 mil. euro), cifra datorata insa in buna parte faptului ca Fondul Proprietatea a vandut printr-un plasament privat actiuni Petrom in valoare de 400 mil. lei.

La nivelul intregului an 2017, toti indicii BVB au avut cresteri de peste 11%, in timp ce trei dintre cei opt indici, fara a lua in calcul indicele ROTX, au crescut fiecare cu peste 20%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri