Miele, producator mondial de electrocasnice premium, care detine in Romania opt magazine, va incheia 2017 cu vanzari de aproximativ 28 milioane euro, in crestere cu 20% fata de anul anterior, estimeaza Loredana Butnaru, director Miele Romania. Pentru anul viitor, producatorul planuieste sa deschida trei noi locatii si tinteste vanzari de 35 milioane lei.

„2017 a fost un an destul de greu de previzionat, cu modificari de la luna la luna, nesiguranta politica s-a simtit si in achizitiile clientilor, au fost niste bariere care ne-au afectat. Vanzarile nu au scazut, vom incheia anul cu 20% crestere, dar intr-o luna aveam 60% crestere, intr-alta 10%, au fost variatii foarte mari fata de anul anteriori”, a declarat Loredana Butnaru.

Directorul Miele a adaugat ca perioada imediat urmatoare va face diferenta in cifra totala de afaceri de trei milioane lei. In perioada Black Friday, valoarea medie a comenzii creste cu 250-300 lei fata de o luna normala, iar pentru luna aceasta reprezentantii Miele asteapta majorari de 400 lei datorita pregatirilor pentru Black Friday.

Miele va organiza Black Friday anul acesta si va aplica reduceri maxime de 30% la masini de spalat, uscatoare, aspiratoare, cuptoare, plite, masini de spalat vase si espressoare, cu un stoc de 10-12 produse pentru fiecare model in parte.

Produsele Miele se vand in peste 60 de magazine din tara, dintre care 3 magazine proprii, 5 magazine exclusive, iar restul fiind magazinele retele de magazine specializate in vanzarile de mobilier de lux, dar si retele si magazine independente de electro IT, precum Flanco si Altex dar si in mediul online, in cadrul eMag.

Vanzarile din cele opt magazine Miele reprezinta 60% din cifra de afaceri a producatorului german. Din cele trei magazine proprii, showroom-ul din Casa Presei genereaza cele mai mari vanzari, de circa 225.000 lei (un milion euro), in timp ce al doilea magazin Miele din Bucuresti, Miele Point Dorobanti a vandut in primul an de activitate produse in valoare de circa 89.000 lei (400.000 euro).

Miele mai detine un magazin propriu in Constanta si magazine exclusive, deschise in regim de franciza, in Sibiu, Targu Mures, Deva, Brasov si Cluj-Napoca.

In functie de oras, magazinele Miele inregistreaza vanzari intre aproximativ 78.000 lei (350.000 euro) si pana la 225.000 lei (un milion euro), magazinele din Brasov si Cluj fiind asteptate sa atinga acest ultim prag in urmatorii 2-3 ani.

Trei magazine Miele in 2018

Pentru anul viitor producatorul german Miele planuieste sa deschida cel putin doua noi locatii, preferabil trei: unul va fi situat intr-un oras unde deja Miele este prezent in franciza, in timp ce celelalte doua magazine vor fi in orase noi.

Pentru urmatorii ani, producatorul vizeaza sa se extinda tot mai mult la nivel national si sa deschida minim un magazin anual. De asemenea, reprezentantii Miele iau in calcul sa deschida un magazin intr-un centru comercial din Bucuresti, piata care genereaza 30% din vanzarile retaierului.

Vanzari asemanatoare celor din Capitala se inregistreaza si in zona Transvilaniei, datorita culturii zonale, a aproprierii de Europa de Vest si de obiceiurile de consum, dar si pietei foarte familiare cu produsele Miele: „In Timisoara sunt multi dealeri care importa produse second hand Miele din afara si multi care prefera sa cumpere produse la mana a doua Miele decat alte produse noi din piata”, explica Loredana Butnaru.

Cele mai vandute produse in valoare si volum sunt aspiratoarele, masinile de spalat rufe, uscatoarele, masinile de spalat de vase, cuptoare si esspresoarele, care au avut o crestere de 60% anul acesta, „desi Romania nu are neaparat o piata de espressoare, se simte cerea”, mai spune directorul Miele.

Alte planuri de extindere pentru Miele pe plan local nu sunt posibile din cauza canalelor insuficient dezvoltate, precum piata de mobila premium.

In ceea ce priveste evolutia pietei de electrocasnice din Romania, directorul Miele estimeaza o crestere de 15% in 2017 fata de anul anterior, insa subliniaza ca este vorba mai degraba de o piata de replacement: „In perioada 2002-2008 piata de electrocasnice s-a triplat, iar acum acele produse incep sa fie inlocuite. In schimb, nu este foarte bine dezvoltata piata de locuinte noi, segmentul premium, volumul cel mai mare de constructii este pe la periferia Bucurestiului, iar aceasta tipologie de clientela (clientul Prima Casa) nu reprezinta targetul Miele”, a incheiat Loredana Butnaru.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri