Actiunile de pe BVB rareori se “corecteaza” cu valoarea intregului dividend. Cum arata situatia dupa distributiile din 2017

Majoritatea companiilor de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) care au distribuit dividende anul acesta au inregistrat corectii la nivelul pretului actiunilor mai mici decat valoarea distributiilor de numerar pe care le-au facut.

In general, pretul unei actiuni care ofera un dividend scade dupa incheierea perioadei in care detinatorii acesteia ar fi avut dreptul sa incaseze distributiile. Asa-zisa “corectie” are loc in ziua ex-dividend (ziua in care cine cumpara respectiva actiune nu mai primeste dividende) si de obicei este egala cu valoarea dividendului.

Scaderea vine in conditiile in care compania respectiva valoreaza teoretic mai putin dupa acordarea dividendelor, avand in vedere ca din ea urmeaza sa iasa o cantitate importanta de lichiditati.

Daca de exemplu o actiune se tranzactioneaza la un pret de 20 de lei si ofera un dividend de 1 leu, teoretic un investitor ar putea sa cumpere actiunea cu o zi inainte de data ex-dividend, ar incasa dividendul, iar apoi ar vinde actiunea cu 20 de lei, realizand astfel un castig de 5% (1 leu/actiune) in doar doua zile.

Totusi, acest tip de arbitraj este dificil de realizat deoarece actiunea scade in ziua ex-dividend cu valoarea distributiei (1 leu). O scadere mai mica decat valoarea dividendului, permite insa investitorului sa pastreze o parte din castigul obtinut astfel.

Pe Bursa de Valori Bucuresti majoritatea actiunilor purtatoare de dividend s-au corectat anul acesta cu mai putin decat valoarea distributiei, corectia din piata fiind in general cuprinsa intre 60% si 70% din valoarea dividendului.

Cele mai fericite situatii s-au inregistrat la Aerostar si SIF Moldova, actiuni care in ziua ex-dividend au scazut cu doar 11%, respectiv 13% din valoarea dividendului.

Saptamana aceasta a fost ziua ex-dividend si pentru cea de-a doua distributie facuta in 2017 de Romgaz, actiunea SNG scazand cu 1,35 lei in conditiile in care dividendul brut a fost de 1,94 lei. Corectia reprezinta 69% din valoarea dividendului.

O situatie chiar mai buna a avut loc toamna aceasta la Nuclearelectrica (SNN), carein ziua ex-dividend s-a corectat cu doar jumatate din valoarea dividendului special de 0,364 lei/actiune.

Compania *Valoare dividend brut (lei/actiune) Corectie in ziua ex-dividend (lei) Corectie ca procent din dividend
Romgaz 3,82 1,94 3,7 1,35 97% 69%
Transgaz 46,33 14,52 58 12 125% 82%
Transelectrica 2,257 2,33 2,4 2,65 106% 113%
Nuclearelectrica 0,33 0,3648 0,24 0,17 72% 46%
Conpet 16,58 9,81 30,4 **N/A 183% N/A
Fondul Proprietatea 0,05 0,05 0,043 0,048 86% 96%
THR Marea Neagra 0,006 0.006 100%
Prebet 0,028 0,027 96%
Vrancart 0,0136 0,009 66%
Comelf 0,165 0,15 91%
Santier Naval Orsova 0,2 0,23 115%
Antibiotice 0,0384 0,03 78%
Biofarm 0,017 0,012 70%
Bermas 0,065 0,05 77%
SIF Muntenia 0,04 0,018 45%
SIF Moldova 0,044 0,006 13%
Impact 0,0404 0,04 99%
IAR Brasov 0,33 0,22 66%
Artego 0,3158 0,4 126%
Casa de Bucovina 0,0034 0,004 117%
Aerostar 0,09 0,01 11%
Turism Felix 0,09 0,004 69%
Banca Transilvania 0,0601 0,44 ***732%

*Unele companii au facut doua distributii de dividende in acest an.

** Data ex-dividend pentru cel de-al doilea dividend Conpet de anul acesta este 9 noiembrie

***Corectia mare inregistrata in cazul Banca Transilvania este cauzata de faptul ca banca a distribuit atat dividende, cat si actiuni gratuite catre actionari (19 actiuni gratuite la 100 detinute)

Citeste si:
DIICOT: Din analize a rezultat profilul Alexandrei Macesanu
DIICOT anunta oficial ca din...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri