Companiile farmaceutice de pe bursa si-au rasplatit actionarii cu peste jumatate de miliard de lei dupa startul crizei din 2008. Anii 2009-2010 au marcat o blocare a distributiilor de dividende in majoritatea cazurilor, insa ulterior acestea au revenit odata cu profitul inregistrat de firmele din domeniu.

Zentiva, cea mai mare companie dintre cele analizate, a avut cele mai mari distributii de cash in perioada 2009-2017, ajungand la o valoare totala a dividendelor acordate de 383,8 milioane lei. Zentiva are in acest moment o capitalizare de 1,41 miliarde lei, francezii de la Sanofi fiind cel mai mare actionar al companiei.

In clasament intra si producatorul de medicamente Antibiotice Iasi, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala, care a inregistrat in aceeasi perioada de timp o valoare totala a dividendelor de 78,9 milioane lei, fiind depasit de Biofarm, care a inregistrat 79,9 milioane lei. Aceste doua companii sunt controlate majoritar de actionari romani, Antibiotice Iasi de Ministerul Sanatatii (53%), iar Biofarm de SIF Muntenia (50%), SIF Banat-Crisana(23%) si SIF Moldova (13%).

De asemenea, distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva a acordat in ultimii 9 ani dividende in valoare de 9,4 milioane lei.

Valoarea dividendelor acordate in perioada 2009-2017

2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 TOTAL
Zentiva (SCD) - - 125 33,8 20 30 70 40 65 383,8
Antibiotice (ATB) 7,6 - - 8,6 7,3 15,4 15,7 14 25,7 78,9
Biofarm (BIO) - - 6 10,9 14,2 - 16,4 15,7 16,7 79,9
Farmaceutica Remedia (RMAH) - 0,3 1 2,1 2,1 1,6 1,6 - 0,7 9,4

Cifrele din tabel sunt exprimate in miloane lei

In general, companiile farmaceutice listate nu aduc castiguri spectaculoase investitorilor, mai ales in comparatie cu firmele care activeaza in industrii ciclice, precum bancile sau companiile de constructii. Totusi, sectorul pharma este cunoscut pentru rezistenta sporita la socurile unei recesiuni, ca urmare a modelelor de afaceri si a bilanturilor puternice.

Cel mai mare randament al dividendelor distribuite de o companie farmaceutica dupa criza a ajuns la 20%. Nivelul a fost atins in 2011 de catre Zentiva, care la acel moment a acordat primele dividende de la listarea pe bursa. Astfel, Zentiva si-a rasplatit actionarii atat cu distributii de bani din profitul anului anterior (57 mil. lei), cat si rezerve (68 mil. lei).

Per ansamblu, un actionar intr-o companie farmaceutica listata pe Bursa de Valori Bucuresti a castigat aproximativ 5% anual din distributiile de dividende, exceptia fiind Zentiva, in cazul careia media urca la 9%.

Randamentele dividendelor acordate in perioada 2009-2017

2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 MEDIE
Zentiva (SCD) - - 20,1% 9,6% 6% 6,2% 8,8% 5,7% 7,3% 9,1%
Antibiotice (ATB) 3,3% - - 3,9% 4% 3,9% 4% 4,4% 6,7% 4,4%
Biofarm (BIO) - - 2,5% 5,2% 5,6% - 5,3% 6% 5,8% 5%
Farmaceutica Remedia (RMAH) - 1,1% 4,5% 8,5% 6,6% 6,2% 6% - 3,3% 5%

Randamentul dividendelor a fost calculat avand in vedere pretul actiunilor inregistrat pe bursa cu o zi inainte de aprobarea valorii acestora de catre actionari.

Nu a fost clasata in top compania Ropharma, care s-a transferat din piata Rasdaq (n.red. in prezent desfiintata) pe Bursa de Valori Bucuresti la finalul anului 2010. De la acea data si pana in prezent, compania farmaceutica din Brasov nu a acordat dividende.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri