Decalajul dintre export si import, in primele noua luni din 2006, a fost favorizat de evolutia cursului de schimb, aprecierea monedei nationale anuland avantajul dat de evolutia preturilor internationale, se arata intr-un studiu al Comisiei Nationale de Prognoza (CNP), dat publicitatii vineri
"Astfel, pe primele noua luni, aprecierea monedei nationale a fost de 2,1% in timp ce preturile la export inregistrau o crestere cu 3,6% peste cea a preturilor produselor importate. Daca avem in vedere ca la sfarsitul lunii septembrie, fata de ianuarie, aprecierea a fost de 3,3%, se poate concluziona ca acest fenomen a constituit un motiv in plus pentru majorarea importurilor", se arata in studiul elaborat de CNP, citat de NewsIn.

In primele noua luni din 2006, cresterea nominala a exporturilor a fost de 16,0%, iar cea a importurilor de 24,5%. "Un fenomen imbucurator este faptul ca exporturile de produse ale industriei constructiilor de masini au inregistrat o majorare superioara celei de la import cu 10 puncte procentuale (40,8% fata de 30,8%), in conditiile in care, totusi, Romania are nevoie de importuri de capital pentru sustinerea dezvoltarii economice. De fapt, aceasta reprezinta singura grupa de produse unde dinamica exporturilor o devanseaza pe cea a importurilor", se spune in studiul CNP.

Expansiunea importurilor intr-un ritm mai rapid cu 8,5 puncte procentuale decat cea a exportului a condus la majorarea deficitului comercial (FOB-CIF) cu 45,6% fata de deficitul comercial inregistrat in aceeasi perioada a anului anterior, se mai precizeaza in studiu.

De asemenea, de la o medie lunara a exporturilor de 1,6 miliarde euro in 2004, s-a ajuns la o medie de 2,1 miliarde euro in acest an.

Cele mai mari cresteri la export s-au inregistrat la produsele industriei constructiilor de masini, respectiv la mijloace de transport, cu 53,7%, si la masini si dispozitive mecanice si electrice, cu 35,8%. "Cresteri semnificative, dar nu de anvergura celor mentionate anterior, s-au inregistrat la produsele minerale (13,1%) si la produse ale industriei chimice (16,4%)", se mai spune in studiul elaborat de CNP.

Principala caracteristica structurala in ceea ce priveste exportul consta, potrivit studiului CNP, in trecerea de la preponderenta produselor industriei usoare la cea a produselor industriei constructiilor de masini. in acest context, la sfarsitul lunii septembrie, exportul industriei usoare reprezenta mai putin de 23% din total export, in timp ce ponderea exportului de produse ale industriei constructiilor de masini depasea 30%.

"Se constata mentinerea gradului de dependenta a economiei. Gradul de acoperire al importurilor CIF prin exporturi este de 66,5%, cu 4,9 puncte procentuale sub cel inregistrat in aceeasi perioada a anului 2005", se mai spune in studiu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri