In 2006 s-a reusit finalizarea a doua din tronsoanele de pe autostrada Soarelui, renegocierea contractului pentru autostrada Transilvania si repetata reparare a autostrazii Bucuresti-Pitesti, insa cu toate acestea ritmul de constructie este de numai 40 km de autostrada pe an.

Raportat la suprafata tarii, Romania are cei mai putini km de autostrada din Europa. Astfel, din cei peste 198 de mii de km de drumuri, doar 211 km sunt de autostrada, de 41 de ori mai putin ca in Germania, care are 9.000 de km de autostrada, potrivit NewsIn. Pana si Bulgaria, tara alaturi de care vom intra in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, are 290 de km de autostrada.

Germania - 9.000 km
Franta - 7.800 km
Italia - 6.800 km
Spania - 2.700 km
Iugoslavia - 366 km
Ungaria - 350 km
Bulgaria - 290 km
Croatia - 260 km
Slovacia - 257 km
Romania - 211 km

Lungimea retelei rutiere nationale a crescut in perioada 1990-2004 cu doar 9%, ajungandu-se la aproximativ 80.000 km din care 211 km sunt autostrazi. In plus, autostrazile nu fac inca legatura cu reteaua rutiera din statele europene. Asa poate fi descrisa pe scurt situatia autostrazilor din Romania, problema care va putea fi solutionata abia peste 20 sau 30 ani. Insusi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a apreciat ca doar peste vreo 20 de ani nu o sa se mai injure drumurile din Romania.

In medie, in ultimii 16 ani, s-au construit aproximativ 100 km de autostrada. Ritmul lent in care s-au construit autostrazile a fost motivat de catre autoritati prin faptul ca lucrarile s-au facut din banii de la bugetul ministerului. Actualul ministru al transporturilor, democratul Berceanu, considera ca in acest fel se vor face maximum 10 km de autostrada pe an, propunand varianta sustinerii investitiilor din fonduri comunitare, imprumuturi externe sau din banii obtinuti prin aplicarea taxelor pentru folosirea autostrazilor. Taxa pe autostrada va asigura finantarea viitoarelor autostrazi, iar ritmul dorit este construirea a 250-300 de km de autostrada intr-un an, incepand cu 2008, astfel incat Romania sa ajunga cat mai repede la nivelul tarilor europene.

Un alt motiv al ritmulului incet de constructie a autostrazilor consta in faptul ca aceleasi firme de constructii lucreaza simultan la executia mai multor autostrazi, cu toate ca nu au logistica si forta de munca necesara. Desi acest lucru se intampla de multi ani, abia in 2006 autoritatile s-au gandit sa modifice legislata astfel incat, in momentul in care participa la o licitatie, firmele care au intarzieri in executia lucrarilor sa fie depunctate. Mai mult, se va adopta un sistem de penalizare pentru societatile care nu respecta graficele initiale.

Un exemplu de contract prost este cel incheiat cu Bechtel, compania americana care se ocupa de constructia autostrazii Transilvania. Contractul a fost atribuit, fara licitatie, in 2004. Initial, americanii au batut palma pentru 2,24 miliarde de euro cu un avans de 250 milioane euro. Din lipsa de fonduri, lucrarile au fost incepute un an mai tarziu, iar in aprilie 2006 a fost prezentata forma renegocita a contractului.

In urma noilor clauze a fost eliminata prevederea conform careia statul oferea un avans de 250 de milioane de euro, fara dobanda. Compania Bechtel a primit la sfarsitul lunii mai 2006 avansul de 30 milioane de euro si a inceput lucrarile la autostrada, pe sectorul Campia Turzii- Cluj. In luna iulie, primul ministru Calin Popescu Tariceanu anunta ca va acorda un supliment de inca 100 milioane de euro, pentru executia lucrarilor, daca lucrarile la autostrada Transilvania avanseaza rapid.

Cu toate ca ministrul transporturilor sustinea ca exista fonduri suficiente pentru a acoperi executia lucrarilor, stadiul de executie pentru autostrada Transilvania nu a progresat in ritmul asteptat de autoritati, Bechtel nefiind in grafic cu lucrarile.

In iulie, Bechtel a luat masuri pentru urgentarea lucrarilor si recuperarea timpului pierdut si a introdus schimbul de noapte. Bechtel lucreaza pe sase structuri, poduri si podete, si doua fronturi de terasamente, avand in plan sa termine 26 de km de terasament pana la sfarsitul anului 2006.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri