Reprezentantii industriei romanesti a carnii au propus o serie de norme privind comercializarea carnii, cerinte care se regasesc intr-un ordin care va intra in vigoare in 8 aprilie 2007, potrivit directorului executiv al Asotiatiei Romane a Carnii (ARC), Mihai Visan.

"In termen de doua-trei saptamani de la intrarea in vigoare a ordinului, undeva pe la sfarsitul lunii aprilie, consumatorul va simti efectele directe, anume produse din carne de o calitate superioara", a declarat, pentru NewsIn, Mihai Visan. Acesta a precizat ca pentru ca scopul de a avea produse din carne de calitate sa se realizeze, este absolut necesar sa se respecte prevederile legislative si sa existe un control intens asupra producatorilor.

Potrivit unui ordin comun emis de Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor ( ANSVSA) si de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale ( MAPDR), producatorii vor fi obligati sa respecte norme stricte privind producerea si comercializarea produselor din carne, incepand din 8 aprilie 2007.

Astfel, daca la fabricarea produselordin carne se utilizeaza amidon, proportia maxima admisa este de 4 % in produsul finit. Pentru carnea separata mecanic, operatia de fierbere si coacere se va realiza la o temperatura de minimum 72 de grade, cel putin 20 de minute. Suprafata exterioara a mezelurilor trebuie sa fie curata, nelipicioasa, fara mucegai si cu o culoare specifica produsului respectiv.

De asemenea, pe eticheta produsului trebuie specificat in mod obligatoriu natura tratamentului termic aplicat. in cazul conservelor, pe eticheta trebuie mentionat procentul de carne existent in produsul finit, dar si daca s-a utilizat carne preparata mecanic. "Aceste norme se refera la calitatea produselor si asigura o calitate superioara produselor din carne", a declarat pentru NewsIn presedintele Romalimenta, Sorin Minea.

Presedintele Romalimenta a mentionat ca, in masura in care producatorii romani vor respecta normele, pe piata romaneasca vor exista doar produse din carne sigure si de o calitate superioara, competitive cu cele existente pe piata europeana.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri