Romania ar dori alocarea a cel putin un miliard de euro fonduri europene pe zona de sanatate, in perioada de programare 2021 - 2027, in conditiile in care are nevoie de investitii in unitatile de primiri urgente, in ambulatorii, dar si pentru constructia celor trei spitale regionale, din care cel mai avansat este proiectul din Iasi, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Minzatu, la o intalnire cu presa ce a avut loc la Bruxelles.

Noul ministru din Cabinetul Dancila a dat asigurari ca ministerul pe care il conduce va acorda tot sprijinul pentru realizarea celor trei spitale regionale.

"Noi acordam tot sprijinul ca acest lucru sa se intample (constructia celor trei spitale regionale - n. r.). Sprijinul il dam in primul rand Ministerului Sanatatii, care-i titularul celor trei proiecte. Am semnat chiar recent un contract de asistenta tehnica pentru minister. Le dam 78 de milioane de lei pentru asistenta tehnica, pentru ca au nevoie de resurse umane si de specialisti pentru tot ce inseamna partea de licitatii, mai ales pentru cele trei spitale regionale. Sprijinim si Ministerul Dezvoltarii care, practic, da finantarea propriu-zisa, fondurile nu se acceseaza de la noi", a precizat Roxana Minzatu.

In opinia sa, proiectul spitalului de la Iasi este cel mai avansat si nu trebuie asteptat sa fie realizate toate proiectele in acelasi timp.

"Dorinta mea personala ar fi ca macar unul dintre ele sa avanseze vizibil si cred ca se poate asta. Cred ca se poate. In opinia mea, ar fi Iasi-ul, din discutii care nu sunt formale, ci mai degraba informale. Iasi-ul este cred cel mai avansat si cred ca o abordare de genul acesta, de a vedea care dintre proiecte este cel mai avansat si sa nu stam in loc ca sa fie toate trei in acelasi timp, e buna, dar decizia este la Ministerul Sanatatii, ca, pana la urma, clientul nostru, stapanul nostru. Noi finantam - nu ca o banca - dar noi finantam niste clienti - clientii sunt fie autoritati locale, fie Ministerul Sanatatii in cazul de fata -, le dam tot sprijinul si ne dorim - si discutam si cu Comisia Europeana mai devreme - ne dorim sa aratam ca putem, pentru a lua bani si pe perioada urmatoare, 2021 - 2027", a spus ea.

Seful de la Fonduri Europene a sustinut ca Romania ar dori cel putin un miliard de euro pe sanatate in viitoarea programare, pentru a investi in unitatile de primiri urgente (UPU), in zonele de ambulatoriu si, nu in ultimul rand, in realizarea celor trei spitale regionale.

"Ne dorim - si am spus si Comisiei Europene - ne dorim foarte mult sa avem buget, bani pentru infrastructura medicala si pentru formarea medicilor, pentru programe de screening in continuare. Si acum suntem cu cheltuielile undeva la 800 de milioane de euro pe sanatate, programe de screening, formare medici, investitii in ambulatorii, in UPU si in eficientizarea energetica a spitalelor. Pentru 2021 - 2027, am vrea cel putin un miliard de euro pe zona de sanatate, dar pentru asta trebuie sa si aratam ca toate investitiile - si in UPU, si in ambulatoriu, si in aceste trei spitale regionale - avanseaza. E corect, e normal, asa convingi pentru a obtine bani in continuare", a subliniat Minzatu.

La nivel judetean, la 30 mai, investitiile in unitatile de primiri urgente insumau 840 milioane lei (contracte de finantare ce vizeaza investitii in derulare). In ambulatoriu, sunt, in prezent, contracte de finantare de 692 milioane lei, iar 69 de spitale judetene si orasenesti au primit fonduri europene si vor primi pentru reabilitare energetica.

Vizita grupului de jurnalisti romani la Bruxelles este parte a proiectului "Ce inseamna Coeziunea in UE?", finantat prin Programul Operational Asistenta Tehnica 2014 - 2020. Acesta este implementat de Directia de Comunicare a MFE, pentru a asigura, cu ajutorul mass-media, o mai buna vizibilitate a beneficiilor pe care Politica de Coeziune le genereaza in viata cetatenilor.

Sursa foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri