Narcis Neaga, directorul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a incasat, in 2018, lunar, peste 4.700 de euro, potrivit declaratiei de avere publicata pe site-ul institutiei.

Directorul general al Companiei de Drumuri a incasat, anul trecut, 179.134 de lei. Astfel, in cele opt luni de cand a preluat functia, salariul lunar al celui care este responsabil pentru constructia infrastructurii Romaniei a fost de aproape 22.400 de lei, putin peste 4.700 de euro.

Tot in 2018, Neaga a mai incasat 16.191 de lei din functia de consilier personal in cabinetul ministrului Transporturilor, 4.584 de lei ca membru in Consiliul de Administratie al CNAIR si 40.575 de lei ca membru al Consiliului de Administratie al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti.

Neaga detine un teren intravilan la Tuzla, de peste 1.200 de metri patrati si un apartament in Bucuresti de aproape 80 de metri patrati. Sotia sa, Simona Neaga are un apartament in Sibiu si doua case de vacanta in Avrig.

In 2015, Neaga a contractat un credit in valoare de 203.000 de lei, de la Banca Transilvania.

Narcis Neaga a fost numit director general interimar la CNAIR pe 7 mai 2018, dupa ce Consiliul de administratie a luat decizia sa nu ii mai prelungeasca mandatul lui Stefan Ionita. Neaga a mai fost director al Companiei de Drumuri in perioada 2013-2015, cand a fost demis ca urmare a unei inspectii a Corpului de control al Ministerului Transporturilor cu privire la unele nereguli depistate in constructia autostrazii Sibiu-Orastie.

Premierul Viorica Dancila a declarat, duminica seara, la Antena 3, ca ia in calcul crearea unui departament pentru infrastructura care sa functioneze in subordinea premierului si se gandeste la eliberarea din functie a lui Narcis Neaga, avand in vedere ca nu s-a mai deschis circulatiei niciun kilometru de autostrada, in Romania.

In luna decembrie a anului trecut, premierul Dancila declara ca are de gand sa il demita pe seful Companiei de Drumuri, Narcis Neaga, daca pana la 31 decembrie nu sunt 100 de kilometri de autostrada deschisi in 2018, tinta asumata de Guvern pentru acel an.

Desi in 2018 au fost deschisi circulatiei doar 60 de kilometri de autostrada, directorul Neaga a ramas in functie.

Sursa foto: Simion Mechno / Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri