Infrastructura feroviara are nevoie de 59 de miliarde de lei in urmatorii patru ani pentru a se dezvolta, masurile vizand cresterea vitezei de circulatie, intretinerea, reinnoirea si modernizarea cailor ferate vechi, potrivit Strategiei privind dezvoltarea infrastructurii feroviare publicata de Ministerul Transporturilor.

Transportul feroviar de calatori a suferit un declin major in ultimii 30 de ani, atat in ceea ce priveste numarul de calatori, cat si in ceea ce priveste volumul de prestatii. Pentru ambii indicatori s-a inregistrat o contractie de circa 86% fata de anul 1989. Acest declin se reflecta in diminuarea dramatica a cotei de piata, care reprezinta in prezent doar circa 16,4% din totalul transporturilor publice de pasageri si 20,5% din totalul transporturilor terestre de pasageri, se arata in documentul citat.

Una dintre principalele cauze ale declinului inregistrat dupa anul 1990 o constituie nivelul foarte redus de performanta al transportului feroviar de calatori, exprimat prin viteza comerciala a trenurilor de calatori si prin punctualitatea acestora, care reprezinta o consecinta a starii neadecvate a infrastructurii feroviare.

Ulterior anului 1990, finantarea publica a infrastructurii feroviare s-a situat constant cu mult sub nivelul necesitatilor. Consecinta finantarii necorespunzatoare a intretinerii, repararii si reinnoirii infrastructurii feroviare este degradarea progresiva a acesteia si aparitia din ce in ce mai frecventa a unor defectari care necesita limitarea vitezei de circulatie a trenurilor pentru asigurarea conditiilor minimale de siguranta.

Bani pentru cresterea vitezei de circulatie

Ministerul Transporturilor a publicat Strategia privind dezvoltarea infrastructurii feroviare, in care prezinta masurile necesare pentru revitalizarea cailor ferate romane si costurile aferente.

Citeste si:
Drumurile noastre poate...in viitor. Doar 15 km, inaugurati in 2017
Retrospectiva 2017: Doar 15...

Astfel, necesitatile de finantare in perioada 2019-2023 pentru implementarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare se ridica la 59 de miliarde de lei (12,8 miliarde de euro). Din aceasta suma, 16,5 miliarde de lei ar trebui sa fie investite in cresterea competitivitatii transportului feroviar pe piata interna, iar 42,4 miliarde de lei s-ar duce catre integrarea in spatiul feroviar unic european.

Cresterea competitivitatii transportului feroviar pe piata interna se bazeaza pe cresterea vitezei de circulatie pe infrastructura feroviara, unde ar trebui sa se investeasca, in urmatorii patru ani, 13,8 miliarde de lei. Pentru imbunatatirea conectivitatii retelei feroviare, ar trebui sa se investeasca 1,7 miliarde de lei, in perioada 2019-2023.

Reabilitarea si modernizarea infrastructurii feroviare

Finantarea insuficienta a reinnoirilor, complementar cu subfinantarea intretinerii curente a infrastructurii si a reparatiilor, conduce la cresterea exponentiala a probabilitatii de aparitie a noi defectari ale elementelor infrastructurii, cu consecinte privind limitarea drastica a performantelor circulatiei trenurilor si scaderea semnificativa a atractivitatii ofertei sistemului feroviar.

Citeste si:
Factura administrarii ineficiente a sistemului feroviar: Datorii de...
Factura administrarii...

Integrarea in spatiul feroviar unic european implica reabilitarea si modernizare infrastructurii coridoarelor feroviare internationale, costurile urmand sa se ridice la 33,1 miliarde de lei si reabilitarea si modernizarea infrastructurii retelei trans-europene de transport (TEN-T), in valoare de 9,3 miliarde de lei.

Pe categorii de cheltuieli, lucrarile de intretinere si reparatii ar urma sa coste, anual, circa 1,6 miliarde de lei; in total, in urmatorii patru se vor ridica la 8,3 miliarde de lei, dintre care 7,2 miliarde de lei pentru intretinerea curenta si un miliard de lei pentru reparatii curente. Pentru reinnoirea retelei feroviare este nevoie de 5,1 miliarde de lei, iar banii necesari pentru investitii se ridica la 45,5 miliarde de lei. Pentru perioada 2019-2023, proiectele eligibile pentru finantarea din fonduri europene nerambursabile au o valoare de 44,8 miliarde de lei, iar cele care se finanteaza din fonduri nationale sunt in valoare de 639 de milioane de lei.

„In conditiile in care programul de efectuare a reparatiilor curente se va derula simultan cu un program accelerat de reinnoire a infrastructurii, este posibil ca intr-un interval de 8-10 ani sa se revina la o stare de relativ echilibru din perspectiva mentenantei infrastructurii, caracterizata printr-un numar redus de restrictii de viteza cauzate de elementele de infrastructura defecte si printr-un ritm redus de aparitie a unor noi defectari generatoare de restrictii de viteza”, se arata in Strategia privind dezvoltarea infrastructurii feroviare.

Pentru reparatiile curente din anul 2019 sunt necesare 230 de milioane de lei, iar in perioada urmatoare, sumele sunt similare: 230 de milioane de lei (2020), 220 de milioane de lei (2021), 207 milioane de lei (2022) si 193 de milioane de lei (2023).

Citeste si:
Dupa accidentul din Ialomita, Cuc anunta razii masive
Dupa accidentul din Ialomita,...

Costurile necesare pentru intretinerea curenta a infrastructurii administrate de CFR SA se ridica la 315,2 milioane de euro anual, la preturile actuale.

Avand in vedere nivelul ridicat al restantelor la reinnoire, care a condus la o stare avansata de degradare a infrastructurii, pentru perioada urmatoare este necesar un program accelerat de reinnoire care sa vizeze cresterea progresiva a ritmului anual de refactie a liniilor curente si directe pana la un nivel de minim 550 km anual.

Anul acesta, costurile necesare ar fi de 433 de milioane de lei, urmate de 700 de milioane de lei (in 2020), 1,02 miliarde de lei (2021), 1,41 miliarde de lei (2022) si 2,13 miliarde de lei (2023).

Sursa foto: Facebook CFR Infrastructura

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Angajatii CFR cer majorari salariale si anunta proteste in primavara