De la aderarea Romaniei la UE, Franta s-a situat constant in top 5 cei mai mari investitori straini directi din Romania, potrivit unei analize realizate de expertii KeysFin. Astfel, investitiile companiilor franceze in Romania au crescut cu aproximativ 26% in ultimii 10 ani (perioada 2007-2017), ajungand la 4,7 miliarde de euro in 2017 conform metodologiei Bancii Nationale a Romaniei.

Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitori din Franta a fost de aproximativ 14,4 miliarde de euro in 2017. Dintre cele aproape 2.800 de companii care au actionariat francez, exista aproape 1.990 de companii cu o pondere franceza directa, majoritara (de peste 50%), potrivit datelor publicate de companii la Ministerul Finantelor Publice.

„Franta a fost dintotdeauna unul din partenerii strategici ai Romaniei asa ca era normal ca aceasta apropiere a celor doua tari sa se regaseasca si in cifrele de business. Industria auto, comertul si intermedierile financiare au reprezentat motoarele acestei cresteri, iar in viitor estimam ca investitiile franceze vor accelera in contextul in care companiile au deja exemple de bune practici pe plan local”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

Principalele sectoare in care se fac investitii franceze, in functie de cifra de afaceri, sunt:

  • industria prelucratoare(8 miliarde de euro; 56% din total)
  • comert (4,1 miliarde de euro; 29% din total)
  • intermedierile financiare (628 milioane euro; 4,4% din total)

Topul celor mai mari companii cu actionariat majoritar francez

Topul celor mai mari companii cu actionariat direct, majoritar francez, dupa cifra de afaceri din 2018, este alcatuit din:

  • AUTOMOBILE-DACIA SA (5,3 miliarde de euro)
  • CARREFOUR ROMANIA SA (1,6 miliarde de euro)
  • RENAULT COMMERCIAL ROUMANIE SRL (877 milioane de euro)

„In cadrul Sezonului Romania-Franta, CCIFER a organizat un Forum economic franco-roman care a reunit 300 de participanti in jurul a 46 de CEO francezi si romani care au discutat despre principalele domenii economice in care antreprenorii francezi si romani colaboreaza. Una dintre concluziile forumului este ca Romania nu mai este o tara low cost si ca economia romaneasca face tranzitia catre un model bazat pe valoare adaugata. Acest lucru este posibil si datorita investitiilor in tehnologie, in digitalizare, elemente ce contribuie la diferentierea anumitor segmente economice cheie”, a declarat Adriana Record, Director Executiv CCIFER (Camera Franceza de Comert si Industrie in Romania).

FRANTA, AL TREILEA PARTENER COMERCIAL AL ROMANIEI IN 2018

Valoarea schimburilor comerciale (exporturi plus importuri) dintre Romania si Franta a crescut cu 9,5% fata de 2017 si cu 63% fata de anul aderarii Romaniei la UE (2007), ajungand la peste 9 miliarde de euro in 2018, potrivit datelor Institutului National de Statistica.

Franta este al 3-lea stat dupa valoarea exporturilor Romaniei (dupa Germania si Italia), cu un avans de la aderare de aproape 112%, astfel ca, in 2018, exporturile realizate catre Hexagon au insumat 4,8 miliarde de euro. De cealalta parte, importurile din Franta au crescut si ele cu aproape 30% fata de 2007, la peste 4,2 miliarde de euro in 2018.

Romania a inregistrat in raport cu Franta al doilea surplus comercial din 2018 (589 de milioane de euro) dupa Marea Britanie (1,13 miliarde de euro in 2018).

Impactul investitiilor franceze directe in economie

Franta este totodata unul din putinii parteneri comerciali ai Romaniei ale carui investitii nu sunt realizate preponderent in Capitala. Astfel, din perspectiva geografica, judetul Arges conduce cu o cifra de afaceri de aproape 5,7 miliarde de euro care reprezinta aproape 40% din total, urmat de Bucuresti (5,6 miliarde de euro; 39% din total) si Ilfov (498 milioane de euro; 3,5% din total), conform analizei KeysFin

Companiile controlate de investitorii francezi au avut aproape 100.000 de angajati in 2017, iar cheltuielile cu personalul s-au ridicat la aproape 1,5 miliarde de euro. Costul mediu per angajat a fost de 15,2 mii de euro insa productivitatea medie per angajat a fost de circa 10 ori mai mare, ajungand la 144,4 mii de euro (un raport cost/productivitate de 10,5%) in 2017.

Cand vine vorba de profit, clasamentul se schimba, astfel ca, in topul cele mai profitabile sectoare, pe primul loc se claseaza intermedierile financiare, urmate de industria prelucratoare si comert, care impreuna au generat in 2017 profituri nete de aproape 724 de milioane de euro (84,4% din total). Per total, profitul net insumat al companiilor cu actionariat direct, majoritar francez, a fost de aproape 860 milioane de euro.

Luand in considerare valoarea impozitului pe profit, a cheltuielilor cu asigurarile si protectia sociala si celelalte impozite, taxe si varsaminte asimilate, contributia acestor companii la bugetul statului a fost de peste 650 milioane de euro in 2017.

Dacia cu traditie are viitor

Fara indoiala, cea mai importanta companie din Franta care activeaza pe plan local este Groupe Renault, cifra de afaceri insumata a doar doua dintre entitatile juridice apartinand acestuia depasind 6 miliarde de euro, in 2018 - Automobile-Dacia SA (5,3 miliarde de euro) si Renault Commercial Roumanie (877 milioane de euro).

De la intrarea sa in grupul Renault, in 1999, Dacia a devenit o poveste de succes in economia romaneasca, astfel ca, in prezent, Automobile-Dacia SA este compania cu cea mai mare cifra de afaceri din Romania, iar masinile Dacia fabricate pe plan local sunt comercializate in zeci de tari din intreaga lume.

Alte companii franceze care au construit povesti de succes in Romania sunt: Leroy Merlin, BRD, Sanofisi Expur.

Pe langa companiile cu traditie care investesc in Romania, parteneriate de perspectiva precum cel dintre Airbus si Uzinele Ghimbav sau cooperarea in cadrul proiectului Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) de la Magurele, pot reprezenta modalitati de a creste si mai mult valoarea investitiilor franceze in Romania.

Sursa foto: Aleksandar Mijatovic / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri