Cursul de schimb euro/leu, unul dintre indicatorii extrem de sensibili ai dinamicii business-ului, ar putea depasi nivelul de 4,81 lei/euro in semestrul I din 2020 si 4,85 lei/euro in a doua parte a anului, in ton cu dinamica evolutiei economice interne si a situatiei internationale, releva o analiza privind perspectivele monedei nationale realizata de expertii de la Moneycorp Romania.

Potrivit sursei citate, moneda nationala a atins saptamana trecuta un nou minim istoric, fiind cotata oficial de Banca Nationala la peste 4,78 lei/euro, iar perspectivele finalului de an tind sa urmeze aceeasi traiectorie negativa. Importurile semnificative realizate in acest an, de 63,8 miliarde de euro (in crestere cu 5,1% la nivelul primelor noua luni), in ton cu consumul, vor continua in perspectiva sezonului rece si, mai ales, a sarbatorilor de sfarsit de an.

"Pentru moneda nationala, aceasta tendinta genereaza un plus de presiune si volatilitate, mai ales ca, la nivel macro, economia romaneasca trece printr-o perioada plina de provocari - de la scaderea productiei (-2,1% in primele 9 luni) pana la depasirea deficitului bugetar asumat (2,62% la 9 luni, cu 60,5% mai mare fata de cel din aceeasi perioada a anului trecut). Din pacate, aceste cresteri ale cursului sunt transferate partial catre consumatorul final, iar suplimentar pun si presiune pe marjele de profitabilitate ale companiilor, intr-un mediu economic foarte competitiv'', afirma Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp Romania.

Expertii considera ca Romania se afla intr-o zona de sensibilitate accentuata, mai ales ca trece si printr-o perioada plina de provocari pe scena publica (schimbare de guvern, alegeri prezidentiale etc.).

"Datele negative privind evolutia economica - incasari bugetare sub nivelul programat (minus 21 miliarde de lei la 9 luni), accentuarea deficitului bugetar, prognozat sa treaca de nivelul de 3% din PIB la finele anului, cresterea datoriei publice cu 9,131 miliarde euro, in primele 8 luni, la 108,972 miliarde euro - si absenta unor prognoze oficiale privind perspectivele din 2020 - au generat in spatiul public un plus de impredictibilitate, intr-o perioada in care companiile isi definitiveaza bugetele pentru anul urmator. Aceasta perspectiva incoerenta a generat un plus de presiune pe cursul de schimb, astfel ca leul, incepand cu luna octombrie, a avut o traiectorie opusa (curs de peste 4,77 lei/euro, depreciere de 0,5%) fata de cea a altor monede din regiune (forint - o apreciere de 2% in raport cu euro sau zlotul polonez - o apreciere de >3%)'', arata studiul.

Dinamica evolutiei cursului de schimb al monedei nationale tine si de provocarile din pietele externe.

"Perechea valutara EURO/RON este una de tip 'managed floating', fiind supravegheata atent de BNR datorita faptului ca avem o economie euroizata, iar cursul de schimb reprezinta un aspect semnificativ in desfasurarea activitatilor comerciale. USD/RON, pe de alta parte este una de tip 'free floating', evolutia acesteia fiind influentata de doua componente majore: cererea si oferta locala si evolutia dolarului in raport cu euro la nivel global (dolarul s-a apreciat in raport cu euro in ultimele 52 saptamani cu mai mult de 7%). Acestea sunt motivele fundamentale pentru care, in ultimele 12 luni, leul s-a depreciat cu tot 7% in raport cu USD'', explica Claudiu Ghebaru, Senior Dealer Moneycorp Romania.

Conform analistilor de la Moneycorp, dinamica evolutiei monedei nationale in 2020 trebuie pusa in legatura directa cu evolutia economica a Romaniei, dar mai ales cu provocarile la nivel international, care, potrivit estimarilor, tind sa se accentueze.

"Cresterea economiei Statelor Unite ramane in continuare cea mai mare din grupul G10, fapt ce sustine aprecierea dolarului, in contextul in care dolarul beneficiaza intr-un mod istoric de tensiunile politice globale, datorita statutului de 'safe heaven' (2,4% SUA vs 0,4 Germania). In paralel, situatia din Uniunea Europeana continua sa se deterioreze, cu o Germanie pe post de locomotiva ce a ratat recesiunea la limita (0,1% crestere in Q3 2019). In timp ce intreaga zona euro are probleme cu inflatia foarte scazuta, in Statele Unite aceasta a depasit asteptarile de trei ori consecutiv, fapt ce sustine aprecierea dolarului in raport cu euro, deci implicit si cu leul. In plus, dobanda de politica monetara din SUA (1,75%) ramane cu mult peste toate celelalte tari din G10 ( 0% in zona Euro). Dobanzile ridicate sunt atractive, atrag capital strain investitional, iar acestea sustin cererea de moneda americana. Astfel ca este foarte probabil ca, in 2020, economia globala sa-si urmeze evolutia deja trasata in acest an, in acest caz un nivel maxim de 4,50-4,55 putand fi atins cu usurinta'', afirma Claudiu Ghebaru.

Dincolo de perspectivele evolutiei economiei globale din 2020, de impactul problemelor din Germania, Franta si Italia, principalii parteneri comerciali ai Romaniei, o componenta esentiala in dinamica evolutiei monedei nationale o va reprezenta situatia economica interna.

"Pe plan intern, perspectiva generala creioneaza o dinamica economica sub nivelul din 2019, conform prognozelor Comisiei Europene: o incetinire a cresterii Produsului Intern Brut cu 13%, de la 4,1% la 3,6%, un deficit al balantei de plati in crestere cu 4%, pana la -5,3% din PIB si un deficit public aproape de 4%. Dupa un an plin de provocari, mai ales in zona de fiscalitate, investitorii se afla intr-o zona de expectativa, asteptand sa vada, de exemplu, care sunt perspectivele bugetare pentru 2020, datele fundamentale luate in calcul, cum va arata cadrul fiscal din anul viitor. Este nevoie, fara indoiala, de masuri concrete de sustinere a investitiilor in Romania, a productiei si exporturilor, de masuri legislative, de predictibilitate'', spune Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp Romania.

In opinia analistilor, in actualul context, previziunile privind cursul valutar tind catre un curs mediu de 4,81 - 4,83 lei/euro in S1 (primele sase luni din 2020) si de 4,84 - 4,86 lei pentru un euro in a doua jumatate a anului.

Pentru companii, previziunile privind inflatia si cursul valutar au o importanta majora in definirea activitatilor economice din 2020. Deprecierea semnificativa a leului din aceste zile, la minimul istoric absolut, creeaza probleme in cascada pe lanturile economice, cu consecinte semnificative in atingerea target-urilor de profitabilitate.

Analistii de la Moneycorp spun ca presiunea pe marja de profitabilitate, cauzata de volatilitatea cursului valutar, poate fi evitata prin folosirea de catre companii a unor produse si strategii de hedging.

"Componenta de schimb valutar, impreuna cu comisioanele pentru platile internationale, poate costa scump o companie. Optimizarea acestor costuri, prin folosirea unor strategii de hedging adaptate individual fiecarui business, ar trebui sa fie in prim-plan'', spune Claudiu Ghebaru.

Prezenta din 2016 in Romania, Moneycorp este cea mai mare institutie de plati din Europa. Compania a castigat, in acest an, premiul Best Money Service Provider in cadrul ceremoniei anuale World Banking Awards din Londra. In Romania, Moneycorp lucreaza cu peste 600 de companii Corporate si IMM-uri, din domenii diverse precum IT&C, asigurari, echipamente industriale, FMGC sau turism.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri