Compania de Drumuri trebuie sa plateasca 3,5 milioane de euro constructorului spaniol Viales, dupa ce a reziliat un contract cu consortiul din care facea parte compania, potrivit unei decizii de arbitraj comercial international.

„Practica de litigii din cadrul Reff & Asociatii, societatea de avocati membra a retelei globale Deloitte Legal, a reprezentat cu succes un consortiu de societati din domeniul constructiilor, al carui lider este societatea spaniola Viales Y Obras Publicas SA Cuenca, intr-o procedura de arbitraj comercial international legata de executarea unor lucrari de infrastructura rutiera de interes national in baza unui contract de tip FIDIC (contracte standard in domeniul constructiilor si instalatiilor – n.r.). Disputa a vizat decizia autoritatii contractante de reziliere a contractului incheiat cu consortiul de societati din care face parte Viales Y Obras Publicas SA Cuenca, executarea obligatiilor contractuale de catre ambele parti, precum si prejudiciile cauzate ca urmare a neexecutarii obligatiilor contractuale de catre autoritatea contractanta”, se arata in comunicatul emis de compania de consultanta Deloitte.

Autoritatea contractanta care nu este mentionata in comunicat este Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar decizia despagubirii este definitiva, putand fi formulata, insa, o actiune in anulare la Curtea de Apel Bucuresti.

„Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei a obligat autoritatea contractanta la plata unor despagubiri in valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro si a respins integral solicitarile acesteia din urma, in cuantum de aproximativ 1,5 milioane de euro. Sentinta favorabila consortiului reprezentat de Reff & Asociatii este definitiva si executorie, insa impotriva acesteia poate fi formulata o actiune in anulare la Curtea de Apel Bucuresti”, se arata in comunicat.

Pana la ora publicarii acestui material, CNAIR si Ministerul Transporturilor nu au raspuns solicitarilor trimise de wall-street.ro pentru a preciza despre ce contract este vorba, dar poate fi contractul pentru reabilitarea DN 76, Ionesti – Varfurile.

Asocierea Construcciones Lujan Sa/Viales y Obras Publicas SA a castigat, in octombrie 2012, contractul pentru reabilitarea a circa 14 kilometri din DN 76, Ionesti – Varfurile. Compania de Drumuri a reziliat contractul in septembrie 2015, din cauza „slabei mobilizari a antreprenorului si a modului defectuos in care si-a indeplinit obligatiile contractuale acesta”.

„In data de 23.09.2014 s-a deplasat o comisie a CNADNR in santier si s-a constatat lipsa de mobilizare a personalui si de echipamente a Antreprenorului. In data de 24.09.2015, CNADNR S.A a emis instiintarea de reziliere contractul 5R11, Ionesti-Varfurile, km 55+425-km 69+350. Decizia privind rezilierea contractului a fost luata ca urmare a repetatelor constatari din teren referitoare la slaba mobilizare a antreprenorului si a neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre Antreprenor, fapt ce a atras dupa sine aplicarea Clauzelor contractuale, respectiv rezilierea contractului”, potrivit CNAIR.

„Contract reziliat din cauza neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre Antreprenor. In perioada scursa intre momentul rezilierii si inceputul lunii mai 2016, s-a constatat necesitatea actualizarii Proiectului, fiind luate in considerare problemele intervenite pe parcursul derularii lucrarilor, respectiv: completarea proiectului de relocare utilitati cu cele care nu au fost prevazute initial, modificarea platformei pe sectorul de drum din localitatea Halmagiu, precum si realizarea unor sondaje geo pentru stabilirea cantitatilor de lucrari necesare executiei lucrarilor de largire, avand in vedere toate dispozitiile de santier anterioare”, adauga CNAIR.

Practica de litigii din cadrul Reff & Asociatii, ce cuprinde peste 20 de avocati, acopera toate tipurile de proiecte de litigii din mediul de afaceri, de la cauze fiscale, la dispute comerciale si administrative.

Sursa foto: SORIN BLADA / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri