Certificatul de situaţie de urgenţă emis de Ministerul Economiei va fi necesar companiilor începând din luna aprilie 2020, deoarece starea de urgenţă a fost decretată în luna martie, a transmis, joi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-o postare online.

"Foarte important de ştiut: certificatul stării de urgenţă va fi necesar începând cu luna aprilie 2020, întrucât starea de urgenţă a fost decretată în luna martie. Da, facem tot ce este posibil să ne adaptăm provocărilor pe care ni le aduce această criză, pentru că economia trebuie să meargă înainte", a notat Virgil Popescu, potrivit Agerpres.

Ministrul Economiei a arătat că ordinul prin care se stabilesc detaliile de obţinere a certificatului de situaţie de urgenţă este aproape de finalizare, iar documentul va putea fi obţinut online.

"Pentru că am primit numeroase întrebări pe tema certificatului de urgenţă, vreau să vă anunţ că suntem aproape de a finaliza ordinul prin care stabilim detaliile prin care se poate obţine acest document. Ne dorim ca procedura să fie simplificată şi să poată fi obţinut online, în mod transparent şi eficient", a scris Virgil Popescu.

Companiile afectate de criza economică pot solicita certificatul de situaţie de urgenţă de la Ministerul Economiei, iar pe baza documentului Guvernul s-a angajat să suporte indemnizaţia pentru angajaţii trimişi în şomaj tehnic. De asemenea, companiile afectate de criza economică pot primi, pe baza certificatului de situaţie de urgenţă, scutiri de la plata utilităţilor sau a chiriei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri