Creşterea economică înregistrată de România în primul trimestru al acestui an reduce foarte mult probabilitatea unei recesiuni tehnice în România în 2020, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, notează Agerpres.

„În T1 am reuşit să eliminăm dintr-o dată toate acele scenarii apocaliptice pe care le-am văzut în ultima perioadă aruncate atât de trompetele PSD cât şi de alţi analişti care nu sunt la fel de profesionişti sau poate nu au aceeaşi informaţie. Acele scenarii apocaliptice au fost aruncate la gunoi cu această creştere economică din primul trimestru. Al doilea lucru, a crescut foarte mult probabilitatea ca în acest an să nu avem recesiune tehnică. Recesiunea tehnică este definită ca două trimestre consecutive de contracţie economică. Faptul că avem în primul trimestru această creştere economică reduce foarte mult şansele unei recesiuni tehnice. Este un lucru important pentru că România se finanţează de pe pieţele internaţionale, de pe pieţele interne şi avem nevoie de credibilitate", a afirmat Cîţu, la Digi24.

Cîțu a subliniat, în context, că firmele private din România au răspuns foarte bine la stimulii injectaţi în economie.

Am returnat în economie prin rambursări de TVA 6 miliarde de lei în două luni. Am decontat concedii medicale în medie de 400 de milioane de lei în martie şi aprilie. Până am venit noi la guvernare erau şi de 50 de milioane de lei. Am dat banii companiilor înapoi, banii lor de drept, iar companiile au răspuns, au plătit la rândul lor alte facturi şi acei bani s-au întors către buget", a explicat Cîţu.

În ceea ce priveşte evoluţia economică din trimestrul doi, ministrul Finanţelor a menţionat că luna aprilie a fost o lună totală de stare de urgenţă şi va avea un impact asupra PIB. Totodată, el precizează, însă, că începând din a doua parte a lunii mai şi în luna iunie sunt şanse ca ceea ce s-a pierdut în aprilie să fie recuperat.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate, produsul intern brut (PIB) a crescut în primul trimestru din acest an 0,3% faţă de trimestrul precedent şi cu 2,4%, serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

România a înregistrat, astfel, cel mai semnificativ avans al economiei din cele 27 de state membre ale UE, în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, arată estimarea preliminară publicată vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri