Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în urma ședinței cu miniștrii, că viziunea pentru dezvoltarea României în următorii ani se va fundamenta pe inovare, competitivitate şi pe investiţii masive în infrastructura de transport, energetică, dar şi sanitară. Acesta a solicitat sprijinul forţelor politice "credibile" şi mediului de afaceri privind oferirea de încredere angajaţilor şi întreprinzătorilor. De asemenea, președintele a atras atenția asupra faptului că economia României nu va reporni de la ZERO.

Klaus Iohannis a accentuat faptul că nu este vorba despre o repornire a economiei de la zero, deoarece economia României nu a fost complet oprită în aceste luni.

"Au fost sectoare importante care au funcţionat la capacitate deplină, cum este sectorul construcţiilor şi al infrastructurii, ceea ce explică şi creşterea economică de pe primul trimestru", a adăugat preşedintele Iohannis.

"Viziunea pentru dezvoltarea României în următorii ani se va fundamenta pe inovare, competitivitate şi pe investiţii masive în infrastructura de transport, energetică, dar şi sanitară. Este o viziune care pleacă de la principii economice sănătoase, care vor susţine în mod durabil prosperitatea românilor”, a comentat Klaus Iohannis.

Președintele a amintit de nevoia de reformare a statului român. În acest sens, a adăugat drept exemplu, digitalizarea administrației publice, lucru necesar în România și care nu avusese loc până acum.

Citește și: Klaus Iohannis: Dacă regulile vor fi constant încălcate, vom avea noi focare și un nou val de îmbolnăviri

"Instituţiile s-au adaptat rapid, de la cele din domeniul muncii sau din sectorul financiar, până la acordarea de servicii medicale online. Este un uriaş pas înainte, care în mod obligatoriu va trebui consolidat", a afirmat Iohannis.

Şeful statului a avut, marţi, la Palatul Cotroceni două şedinţe cu membri ai Guvernului pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei de COVID-19.

Te poate interesa și: Klaus Iohannis: E de neimaginat cum ar fi arătat România cu un guvern PSD

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri