Acționarii Nuclearelectrica au aprobat în ședința AGA încetarea negocierilor cu chinezii de la China General Nuclear Power Corporation pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, ​la solicitarea Ministerului Economiei. Astfel, se concretizată intenția Guvernului de a renunța la chinezi și de a analiza alte opțiuni, notează Hotnews.ro.

În luna ianuarie, premierul Ludovic Orban a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro. că statul român ar putea renunța la parteneriatul cu o firma chineză, vechi de aproape cinci ani, pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. „Mie îmi este clar că nu o să meargă cu chinezii (...) Vom vedea cu ce partener (vor fi făcute reactoarele). Este vorba de partener și finanțare", a spus premierul.

În toamna anului 2019, ministrul Justiției de la acel moment, Ana Birchall, a notificat-o oficial pe premierul Viorica Dăncilă că China General Nuclear Power (CGN) era cercetată și acuzată oficial de spionaj tehnologic în SUA, potrivit surselor G4Media.ro. În acel moment, Dăncilă voia ca Nuclearelectrica să semneze contractul final cu China General Nuclear Power.

În luna mai 2019, companiile Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power au semnat forma finală a acordului pentru societatea care va construi, în parteneriat public-privat, reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucelare de la Cernavodă, o investiţie de peste 6 miliarde de euro ce ar fi urmat să fie finanțată printr-uh împrumut din China. Investiția propriu-zisă nu a fost demarată însă, fiind în toi negocierile cu compania chineză pentru detaliile financiare ale înțelegerii.

Sursa foto: Facebook Nuclearelectrica

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri