CFA România, organizația profesioniștilor în investiții din țara noastră, a publicat rezultatele sondajului realizat în rândul membrilor săi cu privire la evoluția economiei în perioada următoarea.

În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, aproximativ 95% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9022, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9582(în condițiile în care anticipațiile individuale au variat între 4,8500 și 5,1500).

Rata anticipata a inflației pentru orizontul de 12 luni (august 2021/august 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,70%.

Impactul crizei provocate de coronavirus

Din luna aprilie a acestui an, în cadrul sondajului au fost adăugate și patru întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale, iar rezultatele pentru luna iulie 2020 releva:
- Durata impactului economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenților (peste 69%) anticipează ca acesta se va resimți puternic până în trimestrul II al anului 2021.
- Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020: valoarea medie a anticipațiilor este 8,3% (de menționat ca sondajul a fost realizat înaintea rectificării bugetare).
- Evoluția, în termeni reali a PIB in anul 2020: valoarea medie a anticipațiilor este -4,4%.
- Rata șomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipatiilor este 7,0%.

Raspunsurile la intrebarile cantitative referitoare la impactul economic al crizei coronavirusului prezinta o abatere medie patratica a raspunsurilor ridicata, ceea ce arata o incertitudine ridicata in randul participantilor cu privire la evolutia viitoare a parametrilor economici.

Suplimentar, in luna iulie 2020, au fost adaugate inca 4 intrebari cu privire la impactul crizei provocate de Covid-19 asupra economiei, dupa cum urmeaza:
- Modul de revenire al economiei. In acest caz s-au desprins doua opinii majoritare, ambele cu un procent de 31%, si anume, revenirea in W (avand in vedere revenirea crizei medicale) si revenirea de forma unui semn « radical » adica, se va recupera rapid o parte din scaderea economica, iar recuperarea celeilalte parti va fi lenta.
- Criza curenta a generat modificarea comportamentului de consum, de munca, de calatorie. Cea mai mare parte a respondentilor, 59%, considera ca aceste modificari de comportament vor fi de lunga durata (de ordinul anilor).
- Criza curenta a avut un impact puternic asupra anumitor sectoare economice. 44% dintre respondenti considera ca impactul asupra acestor sectoare va fi de lunga durata (de ordinul anilor), in timp ce 33% considera ca impactul asupra anumitor sectoare economice va fi permanent.
- Respondenții au fost întrebați ce măsuri trebuie luate pentru ieșirea din această criză (întrebare deschisa). Primele trei răspunsuri, în ordinea menționării sunt:

  • Investii în infrastructura, educație, sănătate
  • Investii în tehnologie și digitalizare, în special digitalizarea serviciilor publice
  • O mai bună absorție a fondurilor europene și îmbunătățirea eficienței parteneriatelor public-private

Indicatorul de Incredere Macroeconomica, a fost lansat de catre Asociatia CFA Romania in luna mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia organizatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.

Sursa foto: Guiderom / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri