Asociația CFA România a publicat sondajul și Indicatorul de Încredere Macroeconomică pentru luna septembrie a acestui an, în care se regăsesc estimările privind indicatori economici precum inflația, cursul valutar sau deficitul bugetar.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, 96% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), neexistând nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9284, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este pactic 5 lei pentru un euro (4,9996) (în condițiile în care anticipatiile individuale au variat între 4,8700 și 5,2500).

Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (octobrie 2021/octombrie 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,87%. Este de remarcat că 64% anticipează majorarea primei de risc (măsurată prin CD) a României în următoarele 12 luni.

Până când va resimți România impactul COVID-19 la nivelul economiei

Din luna aprilie a acestui an, în cadrul sondajului au fost adăugate și întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale, iar rezultatele pentru luna septembrie 2020 relevă:
- Durata impactului economic al cornavirusului: cea mai mare parte a respondenților (52%) anticipează că acesta se va resimți puternic până în trimestrul III al anului 2021;
- Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020: valoarea medie a anticipațiilor este 7,9%;
- Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2020: valoarea medie a anticipațiilor este -4,5%;
- Rată șomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipațiilor este 6,0%.
- Adoptarea modalității de muncă remote are un caracter permanent (consideră 56% dintre participanții la sondaj).
- Impactul utilizării extensive a muncii remote asupra închirierii de spațiu de tip « office » va fi de lungă durata (câțiva ani), considerea 52% dintre participanți sau chiar permanent (consideră 40% dintre participanții la sondaj).
- Utilizarea extensivă a muncii remote are un impact de creștere a cererii de proprietăți rezidențiale (consideră 52% dintre participanții la sondaj).

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de Asociația CFA România în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipatiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include și întrebări referitoare la evaluarea condițiilor curente macroecnomice.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepția grupului de analiști din comunitatea CFA din România privind evoluția piețelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor și riscurilor, cât și un indicator fundamental de prognoza privind evoluțiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor și inflației.

Sursa foto: Silver Wings SS / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri