Petrescu, CDR: România trebuie să înceteze să mai aibă salarii mici

România trebuie să înceteze să mai aibă salarii mici drept principal atu în atragerea de investiţii, iar singura noastră şansă la un viitor mai bun este reforma reală a Educaţiei şi Sănătăţii, a declarat la evenimentul de prezentare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Dragoş Petrescu, coordonator în cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR).

"Apreciem în mod pozitiv faptul că Guvernul doreşte, prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, nr.), să promoveze investiţiile şi să sprijine crearea de noi locuri de muncă. Nu ne este, însă, clar, ce tipuri de finanţări vor fi disponibile pentru mediul privat, către ce tipologie de proiecte vor putea merge acestea, sub ce formă - credite sau granturi - sau ce mix de instrumente de finanţare aveţi în vedere pentru antreprenori. Aş reaminti aici propunerea Coaliţiei pentru Dezvoltarea României de înfiinţare de urgenţă a unei Bănci de Dezvoltare a României, o condiţie esenţială pentru accesarea pachetelor de finanţare existente şi propuse la nivelul instituţiilor europene în scopul acoperirii necesităţilor specifice României. România trebuie să înceteze să mai aibă salarii mici drept principal atu în atragerea de investiţii", a spus Petrescu, conform Agerpres.ro.

Oficialul CDR a susţinut că sistemele de Educaţie şi de Sănătate au nevoie de reforme şi investiţii importante pentru dezvoltare.

"Considerăm că proiectele de educaţie, sănătate şi social ar trebuie să ocupe un loc mai solid în cadrul PNRR. În această perioadă de criză au ieşit cu atât mai mult la iveală problemele majore pe care le avem în sistemele de educaţie şi de sănătate şi probleme ce ţin de nivelul de trai foarte scăzut al multor concetăţeni ai noştri. Membrii CDR consideră că singura şansă a României la un viitor mai bun la dezvoltare este reforma reală a educaţiei şi sănătăţii", a menţionat Dragoş Petrescu.

Reprezentantul CDR a punctat, totodată, că România se află printre primele şase state membre ale UE care a reuşit să elaboreze un draft al unui plan de dezvoltare.

Citeste si:
Recomandarea șefului City Grill pentru viitorul primar al...
Fondatorul lanțului de...

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un instrument vital pentru România, ca economie şi mai ales ca societate în următorii ani. Scopul său este, pe de o parte să sprijine statele membre să atenueze impactul social şi economic al pandemiei şi pe de altă parte să ajute economiile şi societăţile să fie mai sustenabile, mai reziliente şi mai pregătite pentru provocările şi oportunităţile reprezentate de tranziţia verde şi de tranziţia digitală. Sunt mândru să suntem printre primele şase ţări din Europa cu acest plan draft prezentat astăzi în dezbatere publică, deşi credem că ar fi fost mai eficient ca această dezbatere publică să înceapă înainte ca Executivul să elaboreze draftul PNRR supus astăzi atenţiei. Avem practic direcţiile către acele reforme structurale care vor duce la o Românie mai agilă, mai rezilientă, mai puternică în faţa unor eventuale viitoare crize, indiferent de natura lor", a menţionat Petrescu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri