România a atras 2,5 miliarde de euro de pe pieţele externe de capital la costuri atractive, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice, menţionând că emisiunea de euroobligaţiuni lansată în data de 24 noiembrie 2020 de MFP s-a bucurat de un interes extrem de mare din partea investitorilor, ceea ce reconfirmă statutul României de emitent important în zona Europei Centrale şi de Est.

Tranzacţia a marcat şi o serie de performanţe notabile în istoria emisiunilor realizate de România pe pieţele externe de capital:

  • randamentul de 1,468% aferent tranşei de 9 ani este cel mai scăzut randament oferit vreodată de România pentru o emisiune denominată în euro;
  • obţinerea de prime negative de emisiune pentru ambele tranşe prin cea mai importantă reducere de cost faţă de valorile de la anunţul lansării emisiunii;
  • a doua cea mai mare cerere (după tranzacţia din luna mai, anul curent) înregistrată vreodată la o emisiune denominată în euro din partea investitorilor înainte de stabilirea costului final al emisiunii (cu ordine de peste 12 miliarde de euro), dar şi la închiderea tranzacţiei, când nivelul cererii s-a menţinut la un nivel record, de 11,6 miliarde euro.

"Cu toate că trecem printr-o perioadă extrem de dificilă, marcată de extinderea pandemiei COVID-19, prin succesul înregistrat de această ultimă tranzacţie din 2020, România a dovedit că se bucură în continuare de o încredere sporită din partea comunităţii internaţionale a investitorilor. Împrumutul contractat va fi utilizat pentru acoperirea nevoilor de finanţare în creştere, rezultate din deficitul bugetar şi volumul refinanţării datoriei publice, dar şi pentru prefinanţarea nevoilor din anul 2021. Priorităţile actualului Guvern rămân combaterea efectelor sanitare şi sociale negative generate de criza coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi relansarea economică a României", a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Peste 650 de investitori au participat

Valoarea totală a emisiunii este de 2,5 miliarde euro, cu o subscriere finală de 11,6 miliarde euro, prin participarea unui număr de peste 650 de investitori. Fondurile aferente acestei tranzacţii au fost încasate miercuri, 2 decembrie, anul curent.

Emisiunea a fost realizată în două tranşe, din care 1 miliard euro cu maturitatea de 9 ani, cu un randament de 1,468% şi o rată de dobândă de 1,375% pe an, şi 1,5 miliarde euro cu maturitatea de 20 ani, cu un randament de 2,650% şi o rată de dobândă de 2,625% pe an.

Conform MFP, strategia de execuţie a emisiunii a permis reducerea graduală a costurilor, pe fondul unei suprasubscrieri masive pentru cele două tranşe. Faţă de valorile cu care au fost lansate iniţial în piaţă cele două tranşe, de 210 puncte de bază peste cotaţia de referinţă Mid-Swap pentru maturitatea de 9 ani şi randamentul de 3,00% pentru maturitatea de 20 ani, costurile au fost reduse cu 35 puncte de bază pentru fiecare tranşă, obţinându-se în final prime negative de emisiune de 5 puncte de bază, atât pentru maturitatea de 9 ani, cât şi pentru maturitatea de 20 ani.

Baza investiţională a tranzacţiei a fost diversificată, atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere al tipurilor de investitori. În ambele tranşe se observă preponderenţa investitorilor de tip "real money", respectiv fonduri de active administrate privat şi bănci comerciale şi participarea în proporţie de peste 50% a marilor investitori activi pe pieţele internaţionale de capital din SUA, Marea Britanie şi Germania în ambele tranşe.

În ceea ce priveşte distribuţia geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 9 ani (cu scadenţă la 2 decembrie 2029), aceasta a fost următoarea: SUA - 27%, Marea Britanie - 19%, România - 19%, Germania - 9%, restul CEE - 7%, ţările nordice - 5%, Austria şi Elveţia - 5%, Franţa - 3%, Europa de sud - 3%, Benelux - 2% şi Asia - 1%. Pentru maturitatea de 20 ani, distribuţia geografică a investitorilor a fost următoarea: Marea Britanie - 43%, SUA - 18%, România - 11%, Germania - 5%, Austria şi Elveţia - 5%, ţările nordice - 4%, Franţa - 3%, restul CEE (exclusiv România) - 3%, Europa de sud - 3%, Benelux - 3%, Asia - 1% şi restul regiunilor - 1%.

Distribuţia pe categorii de investitori pentru maturitatea de 9 ani a fost preponderent către fonduri de active administrate privat, respectiv 67%, 22% către bănci comerciale şi private, 5% către fonduri de pensii şi companii de asigurări, 3% instituţii oficiale şi bănci centrale, respectiv 3% fonduri de investiţii.

Pentru maturitatea de 20 ani, distribuţia în funcţie de tipul investitorilor a fost următoarea: fonduri de active administrate privat 75%, fonduri de pensii şi companii de asigurări 9%, bănci comerciale şi private 7%, fonduri de investiţii 5%, instituţii oficiale şi bănci centrale 3%, alţii 1%.

Tranzacţia a fost intermediată de Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank, ING Bank, J. P. Morgan Securities şi UniCredit Bank

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri