Pretul energiei electrice ar putea creste in urmatorii ani din cauza costurilor de exploatare a instalatiilor de desulfurare care trebuie anexate termocentralelor conform normelor UE, a declarat seful serviciului de implementare proiecte din Complexul energetic Craiova, Adrian Albeanu.

"Costurile de exploatare in cazul unei instalatii de desulfurare cu solutie umeda, cea mai eficienta pentru termocentralele pe lignit, sunt de aproximativ 1.000 de euro pe ora pentru un singur grup cu o putere de 315 MWh, ceea ce inseamna mai mult de trei euro pe MWh", a declarat Albeanu, citat de NewsIn. Potrivit sefului serviciului implementare din cadrul Complexului Craiova, pentru a nu creste pretul energiei pe piata, aceste costuri pot fi acoperite prin cresterea eficientei productiei de energie. Acest lucru depinde, insa, de managementul fiecarei termocentrale din tara.

Reprezentantul Complexului energetic Craiova a explicat ca normele europene in privinta reducerii impactului negativ al industriei asupra mediului prevad un maxim de emisii de dioxid de sulf de 400 de miligrame pe metrul cub. La complexul energetic Craiova emisiile de sulf sunt de zece ori mai mari decat prevad normele europene, iar termenul limita pentru reducerea acestora este anul 2011.

Adrian Albeanu a mai precizat ca toate termocentralele pe carbune din tara au nevoie de investitii pentru a creste gradul de desulfurare, iar in conditiile in care o instalatie de desulfurare costa 50 de milioane de euro, este nevoie de fonduri europene pentru a putea achizitiona aceste instalatii. In opinia lui Albeanu, pentru cele doua termocentrale de la Craiova, este necesara o investitie de 200 de milioane de euro pentru cumpaararea a patru instalatii de desulfurare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri