Miercuri seara, in impozantul sediu al Casei Economiei Germane din Berlin s-a desfasurat simpozionul "UE plus doi. Economia Romaniei si Bulgariei in Europa".

Manifestarea, la care au participat peste 300 de invitati, in marea lor majoritate reprezentanti ai marilor companii germane, oameni de afaceri, directori si experti din ministerele economice, personal diplomatic, ziaristi, a fost organizata de Comitetul de Est al Economiei Germaniei, Ambasada Romaniei si Ambasada Bulgariei. Simpozionul se inscrie in suita de manifestari dedicate semnarii Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana.

Unele manifestari au caracter permanent precum expozitia de desene ale copiilor din Romania si din alte tari, deschisa la sediul Ambasadei Romaniei din Berlin.

Simpozionul "UE plus doi" a fost deschis de domnul Bodo Hombach, director executiv al grupului de media WAZ si membru in prezidiul Comitetului de Est al Economiei Germane. Sub deviza "Libertatea si stabilitatea au nevoie de progres economic, iar progresul economic are nevoie de libertate si stabilitate", dl Hombach a pledat pentru strangerea legaturilor, atat intre Romania si Bulgaria, cat si intre nou-venitele in marea familie europeana si tarile UE. Importante sunt intalnirile dintre oamenii de afaceri, diplomati, experti pentru a face cat mai cunosute realitatile din Romania si Bulgaria, dat fiind faptul ca imaginea externa a acestor tari a ramas mult in urma progresului facut de ele in ultimii ani.

La prezidiul manifestarii "UE plus doi" s-a aflat si dl Iuliu Winkler, ministru delegat pentru Comert, care a facut o scurta prezentare a mediului de afaceri din Romania, a masurilor pentru stimularea investitiilor straine in Romania, invitand la randul sau oamenii de afaceri germani sa vina in tara noastra pentru a se convinge la fata locului de oportunitatile oferite de economia romaneasca actuala la nivel de investitii si operatiuni comerciale.

Simpozionul s-a incheiat cu un scurt moment muzical sustinut de tanarul flautist roman Dan Gabriel Aaron, aplaudat la scena deschisa, si de vizitarea unei expozitii de arte plastice, pictura si sculptura, deschise de doi artisti bulgari.

Seara s-a incheiat cu o receptie oferita de ambasadele celor doua tari. La un pahar de vin si o farfurioara de sarmalute in foi de vita, invitatii au avut prilejul de a stabili legaturi personale utile in vederea unor posibile viitoare colaborari.

"Aceasta manifestare face dovada ca interesul pentru Romania este in crestere in Germania, mai ales in cadrul comunitatii oamenilor de afaceri. Semnarea Tratatului de aderare, care consfinteste apartenenta Romaniei la "Club" si, in special, vointa politica a noului Guvern de a reuni toate eforturile pentru indeplinirea angajamentelor asumate fata de UE reprezinta cea mai sigura garantie a faptului ca tara noastra va adera la momentul stabilit si, nu in ultimul rand, ca este un partener serios si de nadejde al Germaniei in contextul viitoarei constructii europene", concluzioneaza dl ambasador Adrian Vierita.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri