Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) propune un buget de 5 miliarde de euro pentru dezvoltarea transportului feroviar şi 4,5 miliarde de euro pentru transportul rutier şi autostrăzi, informează Agerpres.

"Evoluţiile recente au arătat că sectorul de transport nu se constituie doar ca un vector de sprijin al celorlalte domenii, ci contribuie, atât la aspectele de rezilienţă economică, dar şi la potenţialul de revenire accelerată în urma unor evenimente cu un impact negativ de amploare. Astfel, modernizarea infrastructurii de transport din România, în special a celei feroviare, devine prioritară între proiectele de investiţii ale României. Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2021 - 2025 estimează nevoile de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare în următorii cinci ani la 13,5 miliarde de euro", potrivit Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), publicat vineri pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

La capitolul transport rutier şi autostrăzi, PNRR semnalează faptul că infrastructura este sub-dimensionată, poluantă şi slab întreţinută, generând zone cu trafic supra-dimensionat, ambuteiaje şi reduceri semnificative ale vitezei optime de deplasare. Nodurile urbane au o conectivitate redusă la reţelele de transport, în special la cele transeuropene, iar intermodalitatea lipseşte, toate ducând la o congestionare a traficului, o mobilitate scăzută pentru populaţie şi sectorul economic.

O infrastructură de transport slab dezvoltată (cu multe drumuri cu benzi unice) contribuie la creşterea poluării mediului şi la un număr alarmant de incidente rutiere, iar lipsa unor sisteme adecvate de management al traficului are un impact negativ asupra timpilor de deplasare.

În acest context, PNRR vine cu o serie de reforme şi investiţii care presupun creşterea eficienţei implementării investiţiilor în infrastructura de transport, prin creşterea capacităţii administrative, a guvernanţei corporative (CNIR şi CNAIR), coroborat cu investiţii în dezvoltarea infrastructurii rutiere majore (TEN-T) şi a conexiunilor cu zone relevante din punct de vedere economic (inclusiv cu potenţiale culoare navigabile) în special pe următoarele tronsoane: A7 - anumite secţiuni; A8 - anumite secţiuni; A1 - secţiunea Lugoj-Deva; A3 - anumite secţiuni şi Centura Metropolitană Cluj; legătura între Autostrada A1 - Timişoara - Aeroportul Timişoara; legătura Autostrada A8 - Leţcani Vest - Bypass Iaşi - Iaşi Dacia; legătura Apahida (Est Cluj-Napoca) - Jucu (Zona industrială şi logistică); legătura între Autostrada A1 - Piteşti - Mioveni Bypass; legătura Craiova Est - Drum Expres Piteşti - Craiova; legătura Hunedoara - Sântuhalm - Autostrada A1; legătura A10 - Teiuş - Blaj (zona industrială); legătura Autostrada A3 - Mărtineşti - Vâlcele; alternativa Techirghiol (Litoral Express); legătura Slobozia - Drajna Nouă - Autostrada A2; legătura Călăraşi - Drajna Nouă - Autostrada A2; legătura DN1 - Aeroport Henri Coandă - Autostrada A3/A0; legătura Sfântu Gheorghe - Autostrada A13; legătura Râmnicu Vâlcea - Tigveni; alte proiecte minore care asigură accesul diferitelor zone de interes către infrastructura mare de transport şi conexiuni cu potenţiale culoare navigabile.

România trebuie să transmită oficial planul de redresare şi rezilienţă, până la 30 aprilie, printr-un singur document integrat, potrivit Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri