Procesul de vaccinare reprezintă elementul cheie care va duce la o adevărată revenire economică, consideră economiștii participanți la Wall-Street Financial Forum, care au înaintat și o cifră optimă pe care campania de vaccinare ar trebui să o atingă: 100.000 de persoane vaccinate pe zi.

“Asistăm la al treilea val al pandemiei. Un aspect cheie este procesul de vaccinare, care trebuie accelerat semnificativ. Trebuie să ajungem urgent la o rată de 100.000 de persoane pe zi pentru a spera ca după acest val vom vedea o normalizare a activității economice și pentru ca lucrurile să se calmeze și la nivel social”, a declarat Ionuț Dumitru, economist-șef, Raiffeisen Bank România.

Potrivit datelor Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva COVID-19, aproximativ 50.000 – 60.000 de români au fost vaccinați zilnic în ultima săptămână. De la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent, au fost administrate peste 2,8 milioane de doze de vaccin.

Astăzi, la informațiile pe care le avem, perspectivele economice sunt mult mai bune decât anul trecut, iar vaccinarea este luminița pe care o avem în momentul de față”, menționează Dumitru.

Raiffeisen și-a actualizat recent prognoza de creștere economică a României, majorând estimarea pentru acest an de la 4,2% la 5,2%, după datele peste așteptări publicate de INS la nivelul celui de-al patrulea trimestru din 2020.

”Dacă extrapolăm PIB-ul din T4 cu un efect de propagare pentru 2021 am avea o creștere economică de 3,5% anul acesta numai dacă am rămâne la nivelul de creștere economică din T4, ceea ce este extrem de conservator.Cu o creștere destul de modestă la nivel trimestrial, putem avea anul acesta o creștere economică de peste 5%”, explică economistul Raiffeisen.

Acesta adaugă faptul că nivelul de control al cheltuielilor poate asigura atingerea țintelor bugetare, în special cea a deficitului de 7,16%, care în mod normal ar trebui să fie îndeplinită odată cu înghețarea salariilor și a pensiilor ce se preconizează în 2021.

Codirlasu, CFA România: România este o țară de situații speciale. Taxele nu pot fi mărite acum, dar nici să nu ne așteptăm la reduceri

Atenția sporită pe care Guvernul o acordă cheltuielilor bugetare a fost remarcată de economiști, care consideră binevenite intențiile cabinetului Cîțu în acest sens.

“Limitarea cheltuielilor este un lucru pozitiv și la fel de pozitiv este și faptul că există semnale în special pe companiile de stat care trebuie să se restructureze pentru a nu mai produce pierderi. (…) Având în vedere fragilitatea economiei, este clar că acum taxele nu pot fi mărite, dar nici nu trebuie să ne așteptăm să fie reduse în următorii ani”, a declarat Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România.

Informatizarea ANAF este esențială în viziunea acestuia, chiar dacă, realist vorbind, aceasta va dura ani de zile.

“Un alt lucru important este legătură în timp real între contribuabili și Fisc, pentru a putea vedea și urmări veniturile. Cred că și limitarea plăților cash ar conduce la reducerea evaziunii fiscale; pe de-o parte ar crește gradul de bancarizare și pe de altă parte ar aduce mai multe venituri statului”, a mai adăugat Codirlașu.

Vicepreședintele CFA România subliniază faptul că sistemul de impozitare al țării trebuie echilibrat, astfel încât actuala presiune extrem de ridicată pe salariat să fie redusă.

România e o țară de situații speciale: avem pensii speciale și mai ales taxe speciale. Nu este echitabil ca munca să fie extrem de puternic impozitată în anumite domenii, în vreme ce alte activități sunt exceptate sau primesc deduceri.

Adrian Codirlașu, CFA România

Criza sanitară a scos la iveală niște vulnerabilități foarte mari ale economiei românești, una dintre ele fiind “puținătatea” resurselor bugetare, arată Ionuț Dumitru, care evidențiază astfel faptul că în România taxele și impozitele reprezintă doar 27% din PIB, față de o medie europeană ce ajunge la 40%.

Când te lovește pandemia trebuie să intervii urgent pentru că este vorba de viețile oamenilor, nu de o autostradă a cărei construcție o poți amână. Din acest motiv este important să ai la dispoziție venituri bugetare pe care te poți baza la nevoie.

- Ionuț Dumitru, Raiffeisen Bank România -

Pe lângă digitalizarea administrației fiscale, economistul-șef Raiffeisen crede că România are nevoie și de o reanalizare a sistemului de taxe și impozite, în sensul că baza de impozitare s-a diluat foarte mult în ultimii ani ca urmare a numeroaselor excepții, deduceri și sisteme preferențiale de taxare.

“Da, este nevoie de taxare stimulativă, pentru investiții în general, dar totuși nici măcar acele taxe mici, de exemplu impozitul de 10% pe venit - nu sunt plătite de toată lumea pentru că avem deduceri. De asemenea, 90% dintre companiile românești se declară microîntreprinderi și plătesc un impozit 1-3% de pe cifra de afaceri în loc de 16% pe profit. Am diluat foarte mult baza de impozitare apoi ne mirăm că de ce nu avem resurse”, menționează Ionuț Dumitru.

Pe lângă digitalizarea ANAF și regândirea excepțiilor de la plata taxelor, ultimul pas care trebuie avut în vedere de Guvern este reprezentat de o eventuală modificare a nivelului taxelor.

“Atunci când economia își va mai reveni, trebuie să ne uitam și la nivelul de taxare. De exemplu, e potrivit un impozit de 5% pe dividend când noi avem o decapitalizare cruntă în sectorul companiilor? Extragerea banilor din companii este practic încurajată. Vrem ca statul să ne ofere servicii de sănătate, de educație și infrastructură? Atunci și noi mediul de afaceri trebuie să trecem peste interesul particular al fiecărui sector economic și să fim de acord cu toții cu privire la ce e de făcut în această țară pentru a deveni un loc în care noi și copiii noștri vrem să trăim”, a concluzionat Ionuț Dumitru

Produsul Intern Brut al României a scăzut în anul pandemiei de coronavirus cu 3,9%, în comparație cu anul 2019. Bugetul pe acest an a fost construit de Guvern pe o estimare de creștere economică de 4,3%, o prognoză optimistă dar apropiată de cea a Comisiei Europene, care anticipează un plus cuprins între 3% și 4%.

Ionuț Dumitru și Adrian Codirlașu au participat la conferința Wall-Street Financial Forum, eveniment organizat în parteneriat cu CEC Bank, Evergent Investments, UniCredit Bank și Raiffeisen Bank.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri