China, a doua economie mondială, a înregistrat o creştere solidă în primul trimestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, datorită cererii interne şi externe robuste şi a sprijinului autorităţilor pentru firmele mai mici, transmite Reuters.

Dar analiştii se aşteaptă ca expansiunea să se modereze spre finalul anului, după ce Guvernul şi-a îndreptat atenţia spre limitarea riscurilor financiare în anumite părţi ale economiei, unde există riscul de supraîncălzire, cum ar fi piaţa imobiliară şi sectorul financiar, conform Agerpres.ro.

PIB-ul Chinei a crescut cu 18,30% în primul trimestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, când au început să se simtă efectele crizei provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19), iar economia s-a contractat cu 6,80%, arată datele oficiale publicate vineri. În trimestrul patru din 2020, creşterea a fost de 6,50%.

Analiştii se aşteptau ca statul asiatic să înregistreze un avans de 19% în primele trei luni din acest an. Totuşi, este cel mai rapid ritm de creştere de la începutul publicării datelor trimestriale, în 1992.

"Consecinţa este că redresarea post-Covid a economiei chineze se stabilizează, pe fondul retragerii măsurilor de sprijin. Ne aşteptăm ca avansul trimestrial să rămână modest în restul anului după ce recentul boom în construcţii şi exporturi s-a diminuat", a apreciat Julian Evans-Pritchard, economist la Capital Economics.

Redresarea Chinei a fost condusă de exporturi, fabricile reuşind cu greu să facă faţă comenzilor externe, şi de majorarea consumului pe plan intern, în urma ridicării restricţiilor.

În martie, vânzările de retail au crescut cu 34,2%, comparativ cu perioada similară din 2020, după un avans de 33,80% în primele două luni ale anului. De asemenea, producţia fabricilor a înregistrat în martie o creştere anuală de 14,1%, după o expansiune de 35,10% în ianuarie-februarie 2021.

Analiştii se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Chinei de 8,60% în 2021, mult peste ţinta anuală a Guvernului, de peste 6%.

PIB-ul Chinei a urcat cu 2,30% anul trecut, statul asiatic devenind astfel singura mare economie din lume care a înregistrat creştere în 2020, pe fondul crizei globale provocate de pandemie.

Totuşi, ca urmare a impactului global al pandemiei pe plan global, ritmul de creştere al PIB-ului Chinei în 2020 este cel mai slab din 1976, ultimul an al Revoluţiei Culturale care a afectat semnificativ economia.

Sursa foto: crystal51 / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri