Companiile de solutii si aplicatii mobile din Israel vor sa investeasca in Romania datorita ritmului asemanator de dezvoltare al sectorului IT&C din cele doua state, a declarat citat de NewsIn ministrul comunicatiilor din Israel, Ariel Attias. "Dezvoltarea sectorului IT&C in Romania este impresionanata, si, precum in Israel, a beneficiat de o liberalizare extinsa", a spus Attias la un forum de business hi-tech romano-israelian.

In momentul de fata peste 3.500 de firme israeliene opereaza in Romania, unele precum producaorul de solutii Wimax si wireless Alvarion, investind sume mari. "Odata cu intrarea Romaniei in UE, oportunitatile de investitii israeliene in Romania vor creste, in special in IT&C si avem deja semnale in acest sens", a declarat, Jose Iacobescu, presedintele Camerei de Comert Romano-Israeliene.

Solutiile si aplicatiile mobile au implicat o crestere a cercetarii si dezvoltarii fara precedent in Israel. Firmele de aplicatii pentru telefonia mobila au un succes mare, atat in Israel cat si peste hotare. O dovada in acest sens este rata penetrarii telefoniei mobile din Israel, de 106%, care potrivit lui Attias, "are mai multe telefone mobile decat oameni".

Ministrul comunicatiilor israelian e insotit de reprezentanti ai 20 de firme, majoritatea producatoare de aplicatii mobile, companii doritoare sa investeasca in Romania. Printre acestea se numara Celltick, Cellphone Group, Veraz Networks, Amos, ECI Telecom, Amital Data, si altele.

Ministrul Comunicatiilor din Romania, Zsolt Nagy, considera ca elementul definitoriu al telecomului israelian este inovatia, tradusa in solutii si aplicatii WiMax, de e-guvernare si de telefonie mobila. "Asteptam investitii israeliene in Romania, care sa acopere domeniile amintite, dar si puncte de cercetare-dezvoltare, a mai zis Nagy.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri