Cum să-ţi gestionezi cheltuielile ca să-ţi ajungă salariul toată luna

Dacă eşti genul de persoană care trage să-i ajungă salariul de la lună la lună, este absolut necesar să faci o schimbare și să înveți din mers câteva lecții fundamentale ce țin de educația financiară. Dacă mereu ești „îngropat” în datorii, măsurile se impun de urgență și nu mai suportă amânare.

Prima regulă e una simplă și nu mai reprezintă un secret pentru nimeni: nu cheltui mai mult decât câștigi, în ideea de a te împrumuta de la prieteni pentru a-ți satisface câteva capricii. Nu e interzis să-ți cumperi un pachet de vacanță, mai ales după un an cu atât de multe restricții, însă ideea e să menții balanța între venituri și cheltuieli, ba chiar să mai pui și câte ceva deoparte. Pentru a avea o imagine de ansamblu, la rece, asupra situației tale financiare, așază pe o foaie câte o sumă estimată pentru cheltuieli și venituri pe ultimele trei luni. Dacă nu ai o aplicație mobilă instalată pe telefon, poți să ceri extrasele de cont de la bancă pentru a te lămuri și a trișa cât mai puțin. Până la urmă nu are rost să te minți pe tine însuți, căci dacă recunoști că ai o problemă, acest prim pas reprezintă nu doar o asumare, ci și o etapă în găsirea unor soluții.

În acest articol venim cu câteva recomandări de la experți financiari în domeniu, astfel încât să ai o calitate a vieții ridicată, însă să mai reușești să faci și economii de la lună la lună.

Organizarea meselor

Sursa Foto: Pexels.com

Citeste si:
Câți bani câștigă, în medie, o familie din România: cheltuielile...
Câți bani câștigă, în medie,...

Nu mai e un secret că foarte multe persoane, inclusiv tu, cheltuie foarte mulți bani pe mâncare. Nu, nu trebuie ca de mâine, de luni sau începând cu luna iunie să adopți un regim draconic, să consumi mai puține calorii, practic să faci foamea. În acest fel, îți vei priva organismul de substanțe nutritive, vei ajunge în scurt timp la o stare de letargie, iar apoi vei fi controlat de o foame dominatoare. Cel mai bun mod de a cheltui mai puţini bani pe mâncare este să faci un plan al meselor pe o săptămână, să cumperi ceea ce îți trebuie la final de săptămână din supermarketuri, și nu din buticurile de la colț de bloc care operează prețuri cu mult adaos comercial la produse. În plus, nu vei face risipă alimentară dacă vei ști dinainte cum va arăta meniul săptămânal. Poţi alege produsele marcă proprie ale hipermarketurilor care de cele mai multe ori sunt de calitate. Totodată, nu uita să ai de fiecare dată când intri în acestea un card bonuri de masa, cu care vei putea achita alimentele. Dacă încă angajatorul nu-ți oferă această facilitate extrasalarială, este timpul să renegociezi. Dacă ai revenit la birou, poți mânca la cantină, unde vei putea plăti și cu ajutorul cardului de bonuri de masă sau ia-ți pachet de acasă, precum și cafea într-un termos. De asemenea, dacă vei și găti tu, vei ajunge să aloci pe mâncare un buget semnificativ redus.

Împărțirea cheltuielilor pe categorii

Dacă până acum nu erai preocupat de o astfel de analiză, e momentul să împarți cheltuielile tale în trei categorii: cheltuieli fixe, cum ar fi ratele și utilitățile și cheltuieli flexibile care includ bugetul pentru mâncare, ieșirile în oraș, hainele și cheltuielile trimestriale sau anuale care acoperă impozitul la casă, mașină, pensie privată, școala copiilor etc.

Nu vei putea nicicum să umbli la cele fixe, nici să scapi de obligativitatea de a plăti taxele anuale sau trimestriale. Însă, fără doar și poate, poți să influențezi nivelul cheltuielilor flexibile. Nu cumpăra lucruri care nu-ți mai sunt neapărat necesare, „vânează” promoțiile și sezonul reducerilor semnificative. În plus, poți să-ți iei haine din outlet-uri sau din SH-uri, fără a face rabat de la calitate. De asemenea, poți adera în grupuri care reunesc sute de mii de membri care schimbă lucruri între ei sau donează.

Totodată, nu uita că în mediul online, găseşti diferite programe de gestionat cheltuielile, care te ajută să fii mult mai disciplinat, iar acest ajutor va fi mai mult decât binevenit.

Citeste si:
Cum să-ți planifici salariul ca să nu rămâi cu facturile neplătite
Cum să-ți planifici salariul...

Sursa foto: unsplash.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri