Banca Mondială şi-a îmbunătăţit, marţi, estimările privind evoluţia economiei României, atât pentru anul acesta cât şi pentru anul viitor, în condiţiile în care se aşteaptă ca economia mondială să înregistreze în 2021 cea mai puternică creştere din ultimii 80 de ani.

Conform celei mai recente ediţii a raportului cu privire la perspectivele economice globale, Banca Mondială estimează că România va înregistra în acest an un avans al PIB de 6%, cu 2,5 puncte procentuale peste estimarea din ianuarie, urmând ca anul viitor să înregistreze o creştere de 4,5%, cu 0,4 puncte procentuale peste estimările anterioare. Pentru 2023, Banca Mondială prognozează în cazul României o creştere economică de 3,9%, scrie Agerpres.

Avansul economiei româneşti în acest an ar urma să fie superior celui înregistrat pe ansamblu de regiunea Europei şi Asiei Centrale (3,9%), însă Banca Mondială avertizează că, la nivel regional, riscurile rămân ridicate, având în vedere ritmul lent al campaniei de vaccinare, incertitudinea politică şi tensiunile geopolitice.

La nivel global, Banca Mondială şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere pentru acest an cu 1,5 puncte procentuale, până la 5,6%, ceea ce înseamnă că economia mondială va înregistra cea mai puternică creştere din ultimii 80 de ani. Cu toate acestea, instituţia financiară internaţională avertizează că multe ţări, în special cele sărace, sunt lăsate în urmă şi vor avea nevoie de mai mulţi ani pentru a reveni la nivelul de dinaintea pandemiei.

"Chiar dacă există semne încurajatoare de revenire globală, pandemia continuă să provoace pandemie şi inegalităţi populaţiilor din ţările în curs de dezvoltare din întreaga lume", susţine preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass. Potrivit acestuia, este nevoie de eforturi coordonate la nivel global pentru a accelera distribuţia vaccinurilor şi ştergerea datoriilor pentru ţările cu venituri mici.

Raportul Băncii Mondiale arată că revenirea va fi una inegală, în condiţiile în care marile economii ale lumii, în special SUA, profită de pe urma progreselor campaniei de vaccinare, dar şi a programelor de stimulare. În timp ce în rândul economiilor avansate, aproximativ 90% din acestea ar urma să revină până în 2022 la venitul per capita pe care îl aveau înainte de pandemie, în rândul ţărilor emergente şi în curs de dezvoltare doar o treime vor reuşi aceeaşi performanţă. În consecinţă, diferenţa dintre economiile avansate şi cele mai sărace cu privire la venitul per capita, diferenţă care se reducea înainte de pandemie, va creşte şi mai mult.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri