Ritmul de creștere al economiilor europene, inclusiv al celei românești, se va reduce în următoarele luni, după creșterea spectaculoasă înregistrată în 2021, consideră economiștii Erste Group, austriecii care dețin BCR. La capitolul vești oarecum bune putem trece faptul că leul nu va sparge pragul de 5 lei/euro anul acesta și că scumpirile se vor domoli în 2022, ratele ridicate ale inflației fiind considerate ”tranzitorii”.

”În multe țări, producția economică nu a atins încă nivelurile de dinainte de criză. Cu toate acestea, ratele inflației au crescut substanțial în acest an de la nivelurile scăzute de anul trecut. Acest lucru se datorează unor factori speciali, a efectului de bază și unei creșteri drastice a prețurilor la energie. Blocajele din lanțurile de aprovizionare cauzate de redeschiderea economiei este un alt element care pune presiune pe prețuri. Deși ne așteptăm ca aceste efecte să fie de natură temporară, blocajele în aprovizionare aprovizionării pot alimenta riscul unor creșteri mai substanțiale a prețurilor”, spune Fritz Mostbock, Head of Research în cadrul Erste Group.

În România, rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,3% în luna septembrie 2021, de la 5,3% în august, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 8,71%, arată cele mai recente date ale INS.

Citiți și Economist: Vârful scumpirilor nu a fost încă atins. Plafonările la energie doar amână problema

”Inflația ar trebui să înceapă să se reducă anul viitor, dar pot fi așteptate scăderi mai substanțiale doar din T2 2022, datorită efectului de bază. În orice caz, rata medie a inflației în Europa Centrală și de Est urmează să scadă cu doar 0,5 puncte procentuale anul viitor, comparativ cu anul acesta, iar pentru multe țări se preconizează că va rămâne peste țintă pentru întregul an”, spune Mostbock.

Problema inflației galopante nu este caracteristică doar României, scumpirile fiind o problemă la nivelul întregii Uniuni Europene anul acesta. Iarna prelungită a anului 2020-2021, randamentul energetic mai scăzut al centralelor eoliene în 2021, precum și obiectivele climatice mai stricte ale UE (Pactul verde european) au împins prețurile la energie la noi maxime multianuale în ultimele săptămâni.

Creștere economică 2021 Creștere economică 2022 Inflație 2021 Inflație 2022
România 7,4% 4,5% 4,3% 3,5%
Polonia 5,3% 5,6% 4,7% 4,3%
Ungaria 7,5% 4,9% 4,7% 3,5%
Cehia 3,3% 4,7% 3,3% 2,9%

Toate cifrele din tabel reprezintă estimări ale Erste Group.

”Prin urmare, presiunea ascendentă asupra prețurilor energiei asupra inflației generale din zona euro va rămâne în vigoare în următoarele luni. Pentru 2021, ne așteptăm la o inflație generală de 2,2% și pentru 2022 o scădere ușoară până la 1,8%”, menționează economiștii Erste.

Banii UE vor ține în viață motoarele creșterii economice în 2022

România este una dintre țările UE care au reatins nivelurile de dinaintea COVID în privința nivelului PIB real, subliniază austriecii. Creșterea economică din T2 2021 s-a datorat în bună parte revenirii consumului și a investițiilor, în vreme ce la nivelul exporturilor nete performanța a fost mai variată, având în vedere impactul creșterii importurilor (determinat de asemenea de creșterea consumului).

”Chiar dacă lipsa creșterii investițiilor rămâne o problemă, țările din Europa Centrală și de Est vor beneficia în curând de fluxuri mari de capital din partea UE, datorită fondurilor standard ale UE și a planului de redresare al UE de generație următoare (PNRR)”, spun economiștii Erste.

Aceștia avertizeaza însă că impactul intrărilor de capital din UE nu se va simți instant în economie, cel mai probabil efectele urmând să fie vizibile abia cândva în cursul anului viitor.

Consiliul UE a aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) la finalul lunii trecute. România are alocate aproape 30 de miliarde de euro prin acest program. Banii vor fi folosiți ”pentru stimularea tranziţiei verzi şi digitale şi construirea unei economii mai reziliente în România”, după cum chiar președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat.

”În general, ne așteptăm ca țările din Europa Centrală și de Est (n.red. inclusiv România) să marcheze o creștere economică robustă de 5,7% în acest an, urmată de o altă creștere puternică de 5% în 2022. De asemenea, nici nu ar mai trebui menționat faptul că riscurile legate de COVID-19 și problemele din lanțurile de aprovizionare rămân”, spun analiștii Erste.

Cursul nu sare de 5 lei/euro… încă

După ce a crescut la un maxim istoric de 4,95 lei/euro în septembrie, leul și-ar putea continua deprecierea în următoarele luni, din cauza dezechilibrelor din economie și a lipsei de acțiune a guvernului în abordarea deficiențelor structurale ale economiei, spun analiștii Erste Group.

Totuși, Erste/BCR nu crede că leul va depăși pragul de 5 lei/euro anul acesta, cel mai probabil curs pentru finalul lui decembrie fiind de 4,98 lei/euro.

Bariera de 5 lei ar urma totuși să fie spartă în trimestrul al doilea din 2022, când cursul ar putea ajunge la 5,03 lei/euro, potrivit estimărilor Erste. Pentru finalul anului 2022, aceștia au o țintă de 5,05 lei/euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri