Guvernul a decis ca, începând cu luna ianuarie, alocația de stat pentru copii să fie majorată și să se acorde, în mod excepțional, o indemnizație suplimentară pentru persoanele cu dizabilități, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii.

Astfel, alocația de stat pentru copii crește, începând cu 1 ianuarie 2022, la 600 de lei pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Totodată, copiii cu handicap beneficiază de această sumă până la împlinirea vârstei de 18 ani.

De asemenea, se majorează la 243 de lei alocația de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, dar și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Alocația de stat se cumulează cu indemnizația lunară, cu stimulentul lunar sau stimulentul de inserție prevăzute de OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

O altă măsură prevăzută de noul act normativ se referă la acordarea, în mod excepțional, a unei indemnizații suplimentare, cea de-a 13-a, pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de venituri. Indemnizaţia compensatorie se acordă o singură dată, anul viitor, în luna ianuarie, astfel:

  • pentru adulții cu dizabilități, indemnizația compensatorie va fi de 350 de lei pentru persoana cu handicap grav, 265 de lei în cazul handicapului accentuat și 60 de lei pentru persoana cu handicap mediu.
  • pentru copilul cu handicap, indemnizația compensatorie se ridică la 300 de lei în cazul în care acesta este încadrat cu handicap grav, 175 de lei pentru cel cu handicap accentuat și 60 de lei pentru copilul cu handicap mediu.

Fondurile necesare pentru plata indemnizației compensatorii sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile sale teritoriale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri