Executivul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021 - 2027 alocate României din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune, Fondul Social European Plus, Fondul pentru Tranziţie Justă, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), citat de Agepres.

Potrivit sursei citate, ordonanţa de urgenţă stabileşte fluxurile financiare pentru gestionarea fondurilor europene alocate României în cadrul politicii de coeziune în perioada de programare 2021 - 2027.

"Pornind de la experienţa deja acumulată în exerciţiul financiar 2014-2020, ordonanţa creează cadrul general pentru acordarea prefinanţărilor către beneficiari, precum şi pentru utilizarea instrumentului cererii de plată, mecanisme concepute pentru a asigura în avans fondurile disponibile la nivelul autorităţilor publice locale şi beneficiarilor privaţi, pentru derularea proiectelor", se spune în comunicat.

Un element de noutate îl reprezintă includerea, în cuprinsul ordonanţei, a unor prevederi specifice fluxurilor financiare necesare funcţionării Agenţiilor de Dezvoltare Regională ca autorităţi de management pentru Programele operaţionale regionale în perioada 2021-2027.

Totodată, actul normativ introduce fluxuri financiare care permit implementarea de către autorităţile publice locale a proiectelor de infrastructură de transport de nivel naţional. Astfel, în cadrul Programului Operaţional Transport, se vor finanţa proiecte în parteneriate cu autorităţile publice locale. Sumele aferente valorii totale a proiectelor implementate de unităţile administrativ teritoriale se cuprind în bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

De asemenea, în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, se cuprind sumele necesare spitalelor din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în vederea asigurării cofinanţării pentru proiectele la care sunt beneficiari de fonduri europene conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordonanţa introduce prevederi legale pentru asigurarea fondurilor necesare derulării proiectelor de către Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino, instituţie de drept public care desfăşoară activităţi de interes strategic în domeniul asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei.

Nu în ultimul rând, în vederea asigurării premiselor pentru atingerea ţintei de absorbţie de 100%, ordonanţa reglementează condiţiile în care autorităţile de management sunt autorizate să încheie contracte de finanţare a căror valoare depăşeşte sumele alocate la nivelul programelor operaţionale aferente perioadei de programare 2021-2027.

Astfel, prin adoptarea acestei ordonanţe se definitivează cadrul normativ naţional care vizează gestiunea financiară a fondurilor europene alocate prin programele operaţionale în perioada 2021-2027, care să permită autorităţilor de management luarea deciziilor privind utilizarea acestor fonduri, precizează MIPE.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri