Codul fiscal va fi modificat anul acesta, după ce va exista o dezbatere cu mediul de afaceri, sindicate, mediul academic și în urma asistenței FMI și Băncii Mondiale, a anunțat ministrul Finanțelor, într-un interviu acordat HotNews.ro.

Pe zona de taxare a proprietăților, persoanele fizice care au mai multe apartamente este posibil să plătească mai mulți bani, a mai declarat Adrian Câciu pentru publicația amintită. De asemenea, și cei care au mai mult de două mașini.

De asemenea, ministrul s-a referit și la taxarea bacșișului, zahărului, introducerea impozitului progresiv, simplificarea Declarației unice și reactivarea facilității de 1.500 lei pentru creșă sau grădiniță.

„Nu cred că este normal să ai același impozit dacă ai mai multe proprietăți. O mașină la o familie. Știți că în Japonia, de exemplu, nu poți să-ți cumperi mașină dacă nu faci dovada că ai locul de parcare.(...) Eu aș propune de la a treia mașină o taxare, ca să nu sperii că de la a doua. Evident, în urma unei analize și a unui dialog poate să rezulte o creștere graduală de la a doua”, a declarat ministrul Finanțelor.

De asemenea, a mai arătat Adrian Câciu în interviul acordat Hotnews, "principiul anului 2022 este că mergem pe taxarea care există, vorbim de taxarea largă. Facem o analiză pe regimul fiscal. (...) Sensul unei facilități fiscale este de a stimula economia, de aceea se și acordă. Dar sunt facilități care au ajuns să distorsioneze piața, aici dau exemplul tichetelor cadou. A trebuit să intervenim pentru că tichetele cadou au fost gândite pentru proprii angajați. Ajunseseră să fie acordate într-un regim mai larg".

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri