2022 pare să se contureze în anul în care constatăm creșterile multor indicatori economici – a inflației, a dobânzilor, a prețurilor la materie primă.. și de acolo a unui șir lung de bunuri și servicii. Pe lângă impactul pe care l-am resimțit direct (factura la întreținere, de exemplu), m-am întâlnit cu subiectele mai sus menționate în mai toate discuțiile pe care le-am avut recent cu antreprenori.

Opinie scrisă de Miruna Popa, Project Manager ROCA Investments.

Nu pot generaliza “simptomele” într-un one size fits all, dar cauza, lecțiile și soluțiile par să aibă un element comun. Mai jos am încercat să le sintetizez, plecând de la o analiză macro și ajungând la observații desprinse “de pe teren”. Sper să vă fie și vouă de folos.

Jerome Powell, actualul Președintele al Rezervei Federale (Fed), a comparat într-unul din discursurile sale stabilirea dobânzii de referință cu navigația spațială. Într-o realitate cu o inflație în continuă creștere, care în America a atins cel cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani, mișcările băncii centrale americane presupun într-adevăr o complexitate pe măsura celei amintite de Powell, anticipată deja de piețele din întreaga lume. Mai mult, se vehiculează un anunț al Fed înainte de data programată de 15 martie, în care oficialii americani să majoreze dobânda de referință cu, cel mai probabil, 0.5% – lucru care nu s-a mai întâmplat din anul 2000.

Ultimele două săptămâni au fost pline de știri și rezultate care fac scenariul de mai sus unul cu atât mai anticipat, cele mai importante două fiind că i) indicele prețurilor de consum (IPC) din SUA a crescut cu 7.5%, o altă premieră în ultimii 40 de ani, și ii) titlurile de referință pe termen de 10 ani (10-year-yield) – un punct de referință pentru investitorii internaționali și esențial pentru ratele ipotecare și costurile împrumuturilor corporative – au atins 2%. Tind să cred că Powell subestimează gravitatea situației prin comparația sa, iar că în spațiu există mai multă certitudine decât pe piețele din ziua de azi.

Mai aproape de casă, băncile centrale a Angliei și a Rusiei au ridicat amândouă dobânzile de referință, lăsând Banca Europeană Centrală printre singurele instituții monetare care încă nu au acționat în acest sens. Sigur, creșterea dobânzii este doar un instrument de a combate inflația progresivă, insuficient atunci când este folosit singular; totuși, într-un mediu cu o masă monetară uriașă în circulație, un nivel scăzut al dobânzii nu poate decât să amplifice și să alimenteze fenomenul inflației.

Situația din America ne poate fi utilă ca un exemplu pentru că, păstrând proporțiile, ea este destul de similară cu ea din România. La noi, anul trecut rata inflației a fost de 8.2%, cu așteptarea ca ea să urce până la 10% în prima parte a anului 2022. Sursele principale de inflație rămân creșterea prețurilor la energie, gaze naturale și materie primă, șocurile pe partea de ofertă și blocajele din lanțurile de aprovizionare, dar și o cerere sporită de bunuri și servicii pe plan intern. BNR a acționat săptămâna trecută, ridicând dobânda de referință la 2.5%.

Cum o să ne impacteze aceste creșteri, atât pe persoană fizică, ca manageri, antreprenori, sau generalizat, ca economie? Dobânzile mai mari sunt descurajante din această perspectivă, deoarece o mare parte din lume s-a obișnuit deja cu the almost-free money era. Nicio bancă din G7 nu a setat dobânda peste 2.5% de mai bine de 10 ani, iar finanțarea ieftină a devenit o trăsătură de bază a economiilor dezvoltate. Mai mult, mediul dobânzilor scăzute de până acum a permis guvernelor să aibă deficite ridicate și a propulsat prețurile activelor la cote și evaluări impresionante.

O urmare va fi, așadar, creșterea dobânzilor pe termen scurt, fapt care va pune presiune pe companiile deja îndatorate la niveluri istorice. Mulți jucători mari au încercat să mitigheze pe termen scurt acest efect, trecând de la finanțări cu dobânzi variabile la cele fixe. Pentru companiile mici și mijlocii însă, acest efect nu face decât să îngreuneze o perioadă deja dificilă, cu scumpiri la nivelul materiilor prime, gazului, electricității și a combustibilului, toate adunate pe fondul deja existent al întârzierilor și disrupțiilor pe lanțul de aprovizionare.

La nivel operațional, acest context economic face ca managementul eficient al lanțului de aprovizionare să își depășească rolul de sintagmă teoretică folosită în manualele de business și să devină un element necesar în activitatea de zi cu zi a companiilor. Pentru a trece cât mai ușor de această perioadă plină de provocări, antreprenorilor și executivilor le revine datoria de a implementa politici de achiziții structurate și negociate în companii și departamente, de a planifica în avans stocurile și comenzile, și de a găsi soluții cât mai eficiente de transport și depozitoare. La nivel financiar, un sistem de controlling, o structură optimă de finanțare cât și deschiderea câte alte surse de capital pot face o diferență relevantă.

Jucătorii mari ai fiecărei industrii pot să transfere creșterile recente de costuri în preț, astfel încât ele să fie suportate de către consumatorul final. Ce le dă puterea de a face asta? Întocmai poziția lor de lideri de piață pe care și-au construit-o, înclinând balanța negocierii cu cererea de partea lor. În sectoarele fragmentate, companiile mici nu își permit aceeași tactică, produsele și serviciile lor fiind mult mai sensibile din punct de vedere al prețului.

Dacă toate crizele aduc cu ele și o oportunitate, cred că cea actuală este o schimbare de mindset a antreprenorilor cu privire la consolidarea economică în sectoarele de activitate. Într-o industrie cu un grad înalt de consolidare, presiunea și schimbările din exterior devin mai ușor de gestionat în plan intern; mai mult, ea aduce și o nevoie de profesionalizare a structurii, proceselor și a guvernanței corporative, un pas atât de important în creșterea companiilor și trecerea la următorul nivel. So, why let a good crisis go to waste?

Sursa foto: ROCA

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri