Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit cu omologul său din Azerbaidjan despre interesul țării noastre de a importa gaze din această țară.

"Astăzi (joi - n.r.) am avut o nouă întâlnire de lucru cu Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Republica Azerbaidjan. Am discutat aplicat despre cooperarea concretă în energie, în domeniile prioritare. Am transmis că România este interesată să importe volume de gaze din Republica Azerbaidjan, având în vedere Parteneriatul Energetic Strategic consolidat dintre cele două ţări. Totodată, am reiterat că în actualul context de securitate Coridorul Sudic este un factor de consolidare a securităţii energetice europene şi mai ales un instrument mult aşteptat de diversificare a aprovizionării cu gaze, Azerbaidjanul şi Europa fiind acum conectate cu o legătură energetică directă, sigură şi fiabilă", a precizat ministrul.

În discuție a fost adus și un proiect referitor la realizarea unui cablu submarin pentru transportul energiei electrice, pe sub Marea Neagră.

Ţara noastră a fost invitată să facă parte din grupul de lucru în curs de formare pentru demararea acestui proiect foarte important. Ministrul Parviz Shahbazov a subliniat importanţa proiectului în ceea ce priveşte extinderea oportunităţilor de export de energie electrică între regiune şi piaţa europeană şi a subliniat potenţialul şi planurile Azerbaidjanului pentru exportul de "energie verde", a arătat Popescu.

Ministrul azer a spus că proiectele şi planurile de energie regenerabilă în derulare legate de realizarea potenţialului de energie eoliană offshore pot face din Azerbaidjan un partener important şi în exportul de energie electrică şi hidrogen, care vor fi produse din surse de "energie verde", în cooperare cu Europa.

"Totodată, am făcut schimb de opinii cu privire la alte perspective ale cooperării energetice bilaterale, inclusiv în domeniul energiei nucleare", a mai spus oficialul român.

La întâlnire au mai participat, din partea României, Ana Birchall - reprezentant Special pentru Proiecte Strategice şi Relaţii Internaţionale - Nuclearelectrica, Ion Sterian - director general Transgaz, Aristotel Jude - director general Romgaz şi Răzvan Popescu - director economic Romgaz.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri