Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că nu există un risc în privinţa aprovizionării populaţiei cu alimente, precizând că ţările care vor limita exportul de cereale în contextul crizei din Ucraina sunt Ungaria, Bulgaria şi Serbia, relatează Agepres.

"E vorba de Ungaria, Bulgaria şi Serbia şi trebuie să precizăm, încă de la început, că România nu este niciuna dintre aceste ţări. Noi, în mod tradiţional, suntem o ţară care exportăm, pentru că producem mai mult decât consumăm în intern şi lucrul acesta trebuie să fie foarte bine înţeles de toată lumea. Din evaluările pe care le-am făcut până acum la Ministerul Agriculturii, nu există un risc să nu putem aproviziona populaţia.

Evident că, pe măsură ce lucrurile evoluează sau involuează, necesită măsuri dedicate pentru a asigura populaţia României că are la dispoziţie hrană şi produse agroalimentare. Lucrurile acestea se analizează de foarte mult timp, pentru că noi am prevăzut să fim foarte conştienţi de faptul că nu este prima criză - ea vine şi se suprapune peste criza din energie, peste criza pandemică şi toate aceste lucruri în ultimii doi ani au afectat agricultura României şi agricultura tuturor statelor din Uniunea Europeană", a afirmat Chesnoiu, la sediul central al PSD.

El a precizat că Ministerul Agriculturii se asigură în privinţa producţiei şi nu stabileşte preţul.

"Ministerul Agriculturii se ocupă strict de producţia agro-alimentară şi la nivelul acesta vă spun că nu există în momentul de faţă sincope în aprovizionarea populaţiei cu alimente. (...) Cu siguranţă sunt suficiente alimente în rezervele de stat astfel încât să putem trece peste orice criză.

Noi am făcut solicitări către factorii abilitaţi ca rezervele de stat să fie îndestulătoare, pentru că ne preocupă situaţia populaţiei din România şi am făcut-o înainte de agresiunea militară a Rusiei, pentru că trebuie să avem în vedere o evoluţie pe termen scurt, mediu şi lung şi soluţiile le avem, ele sunt implementate gradual în funcţie de necesitate. (...) România nu este în situaţia celorlalte state care încearcă să-şi asigure consumul intern. În Ungaria se suprapune cumva şi cu perioada alegerilor, şi trebuie să interpretăm toate aceste decizii şi în logica politică", a adăugat ministrul Agriculturii.

Sursa foto: Facebook / Adrian Chesnoiu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri