Salariul minim legal în Germania va creşte la 12 euro pe oră în luna octombrie, după un vot al Bundestagului, relatează dpa, citată de Agerpres. Prin comparație, veniturile din România, calculate similar, sunt departe de acest nivel.

Creşterea salariului minim a fost aprobată cu voturile coaliţiei de centru-stânga - social-democraţi (SPD), Verzi şi liberal-democraţi - precum şi ale formaţiunii de stânga Die Linke.

Opoziţia conservatoare şi formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania s-a abţinut. În prezent, salariul minim în Germania este de 9,82 euro, iar de la 1 iulie va creşte la 10,45 euro.

În acelaşi timp, remuneraţia maximă pentru aşa-numitele "joburi cu timp redus" va creşte de la 450 de euro, la 520 de euro în octombrie.

Ministrul muncii Hubertus Heil a spus că femeile şi lucrătorii din fosta Germanie de Est vor fi principalii beneficiari ai creşterii salariului minim.

Cancelarul german Olaf Scholz (SPD) a făcut din creşterea salariului minim una dintre promisiunile-cheie ale campaniei sale electorale de anul trecut.

Prin comparație, salariul minim pe oră în România, raportat la salariul mediu net înregistrat în luna martie conform datelor INS, care era de 3.937 de lei, este de 24 de lei la un total de 160 de ore lucrate, ceea ce înseamnă 24 de lei pe oră. Cu alte cuvinte, mai puțin de 5 euro.

Firește, nu același lucru se poate spuneși despre unele categorii de bugetari, ale căror salarii au fost mărite recent și cu 50% de coaliția aflată la guvernare, în ciuda faptului că acest lucru nu face altceva decât să mențină trendul crescător al inflației.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri