Preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru creşterea pensiilor, afirmând că este "imoral" şi "incorect" ca doar pensionarii să plătească "preţul" crizelor.

"În condiţiile în care avem inflaţie, avem preţuri în creştere, (...) e evident că şi pensiile trebuie să crească pentru a da şansa pensionarilor să-şi permită cel puţin un minim necesar. Aşa cum cresc salariile atunci când avem inflaţie şi preţuri în creştere, aşa trebuie să crească şi pensiile", a declarat Iohannis, la Buzău.

Potrivit şefului statului, Guvernul va veni cu un plan "serios" pe acest subiect.

"E imoral şi incorect ca preţul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să intervină cum are cineva care e în deplinătatea forţelor - dacă nu-i ajung banii, îşi caută alt job, poate mai lucrează peste program şi aşa mai departe. Pensionarii stau în ceea ce primesc - pensia lor şi mi se pare rezonabil ca nivelul acestei pensii să fie adaptat situaţiei. E clar că Guvernul trebuie să vină - şi va veni - cu un plan serios care abordează frontal această chestiune", a adăugat preşedintele.

Klaus Iohannis a vizitat Şcoala gimnazială nr. 11 din municipiul Buzău, în contextul Zilei Mondiale a Mediului şi Zilei Învăţătorului.

Sursa foto: Presidency

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri