Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost de 10,013 miliarde euro, în primele patru luni ale acestui an, mai mare cu 2,938 miliarde euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

În luna aprilie 2022, exporturile FOB au însumat 6,886 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 9,711 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,824 miliarde euro. Faţă de luna aprilie 2021, exporturile din luna aprilie 2022 au crescut cu 10,4%, iar importurile cu 21,8%, notează Agerpres.ro.

În primele patru luni, exporturile FOB au însumat 28,920 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 38,933 miliarde euro. Exporturile au crescut cu 20,7%, iar importurile cu 25,5%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2022, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,6% la export şi 32,5% la import) şi alte produse manufacturate (31,1% la export şi 29,7% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada menţionată a fost de 21,105 miliarde euro la expedieri şi de 27,682 miliarde euro la introduceri, reprezentând 73% din total exporturi şi 71,1% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2022 a fost de 7,815 miliarde euro la exporturi şi de 11,251 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27% din total exporturi şi 28,9% din total importuri.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri