Operatorii de transport și de sistem din România și Moldova au semnat contractul ce va permite schimburi comerciale de energie electrică între cele 2 țări.

Potrivit comunicatului Transelectrica ”schimburile comerciale de energie electrică cu Republica Moldova vor începe imediat după finalizarea întregului proces care implică armonizarea detaliilor tehnice și aspectelor comerciale. Astfel, primele tranzacții de energie electrică între România și Republica Moldova sunt estimate pentru luna octombrie a acestui an.”

Citește și: Cum s-a deconectat Ucraina de la rețeaua rusească de energie cu 4 ore înaintea invaziei. CEO: ”Unul dintre cele mai complexe procese inventate de omenire”

Moldova, ca și Ucraina, s-a deconectat de la rețelele din Rusia și Belarus cu 4 ore înainte să înceapă invazia. Ele și-au sincronizat apoi, începând din 16 martie, rețelele electrice cu cea europeană - Continental European Power System, cea mai mare rețea din lume, care include și România.

La sfârșitul lui iunie, cele două state au îndeplinit condițiile tehnice pentru a putea face schimburi comerciale de energie electrică cu statele UE. Între timp, Ucraina exporta deja energie către Moldova, care și-a redus astfel dependența de centrala de la Cuciurgan, aflată sub controlul separatiștilor transnistreni și care îi asigură Kremlinului o pârghie de control asupra sa. Centrala de la Cuciurgan furnizează aproximativ 75% din energia electrică consumată în întreaga țară și funcționează pe bază de gaz rusesc, furnizat de Gazprom.

Kievul acoperă acum în jur de 30% din consumul Republicii Moldova, la un preț foarte avantajos. Iar România ar putea juca și ea un rol important, în condițiile în care Chișinpul este strict importator de energie electrică. În plus, criza de la centrala nucleară din Zaporojie ar putea duce la o reducere a livrărilor ucrainene de energie către Moldova - două treimi din electricitatea furnizată de ei fiind produsă din surse nucleare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri