Mai multe proiecte ale companiei Transgaz au fost trimise Băncii Europene de Investiţii (BEI), în vederea finanţării, valoarea totală ridicându-se la aproape 703 milioane de euro, a informat ministrul Energiei, Virgil Popescu, relatează Agerpres.

"Investim în dezvoltarea sistemului naţional de transport al gazelor naturale! Astăzi au fost transmise către BEI, în vederea finanţării următoarele proiecte ale Transgaz: conductă de transport gaze naturale Marea Neagră - Podişor - 477.698.014 euro (valoare totală investiţie - TVA inclus -, din care 32.454.064 euro finanţare solicitată din Fondul pentru Modernizare), conductă de transport gaze naturale Gherceşti - Jitaru - 77.284.760 euro (valoare totală investiţie - TVA inclus -, din care 39.899.799 euro finanţare solicitată din Fondul pentru Modernizare), conductă de transport gaze naturale Jupa - Băile Herculane - Orşova - Prunişor - 147.960.699 euro (valoare totală investiţie - TVA inclus -, din care 62.505.216 euro finanţare solicitată din Fondul pentru Modernizare", a spus ministrul de resort.

Anterior, şeful de la Energie a anunţat că a fost semnată autorizaţia de construire a conductei de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor - Orşova - Băile Herculane - Jupa.

"O nouă promisiune îndeplinită! Astăzi am semnat autorizaţia de construire a conductei de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor - Orşova - Băile Herculane - Jupa (inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică), care va fi realizată de Transgaz. Există şi finanţare pentru asta, inclusiv din Fondul pentru Modernizare. Conducta va trece prin judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin (municipiile Caransebeş & Orşova, plus localităţile Băile Herculane, Topleţ, Mehadia, Cornea, Domaşnea, Căzăneşti, Teregova, Armeniş, Slatina Timiş, Bucoşniţa, Buchin, Turnu Ruieni, Obreja, Prunişor, Husnicioara, Căzăneşti, Siseşti, Ilovăţ, Bâlvăneşti, Godeanu, Balta, Podeni, Cireşu şi Iloviţa)", a anunțat Popescu.

Potrivit acestuia, prin realizarea acestei conducte, se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a localităţilor din zona de interes a obiectivului, respectiv un număr de aproximativ 15.500 consumatori casnici, 94 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare. cămine culturale, cabinete medicale, etc) şi aproximativ 113 agenţi economici în judeţul Mehedinţi, precum şi aproximativ 12.000 consumatori casnici, 136 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare. cămine culturale, cabinete medicale, etc) şi aproximativ 231 de agenţi economici în judeţul Caraş-Severin", a subliniat oficialul de la Energie.

De asemenea, execuţia acestei conducte de transport va genera un impact socio-economic pozitiv prin alimentarea cu gaze naturale a staţiunii turistice Băile Herculane, crearea de noi locuri de muncă pe perioada de construcţie, crearea posibilităţilor de câştiguri suplimentare pentru locuitorii zonei prin atragerea de investitori şi valorificarea superioară a masei lemnoase, ridicarea gradul de confort al locuitorilor, atragerea de venituri suplimentare la bugetul statului şi la bugetele locale.

Retail jobs

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri F