Comercianţii care îşi vând produsele sau prestează servicii în locuri şi spaţii neautorizate pot fi amendaţi de către funcţionarii din aparatul de specialitate al primarului, precum şi de personalul poliţiei, jandarmeriei şi al poliţiei locale, potrivit proiectului pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, adoptat de Senat.

Proiectul a fost adoptat cu 76 de voturi "pentru", 37 "împotrivă" şi şapte abţineri, scrie Agerpres.

Prin propunerea legislativă, iniţiată de PNL, susţinută de deputaţi de la minorităţi, PSD şi UDMR, "se preconizează ca funcţionarii din aparatul de specialitate al primarului, precum şi personalul poliţiei, jandarmeriei şi al poliţiei locale să aibă competenţe pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiei constând în comercializarea produselor şi prestarea serviciilor în locuri şi spaţii neautorizate. Totodată, se doreşte instituirea sancţiunii complementare a confiscării bunurilor care servesc sau sunt destinate să servească la săvârşirea respectivei contravenţii", se precizează în raportul de admitere întocmit la comisia de specialitate.

Proiectul a fost adoptat cu un amendament care elimină din proiect textul care vizează confiscarea bunurilor care servesc sau sunt destinate să servească la săvârşirea respectivei contravenţii.

Retail jobs

Senatorul USR Simona Spătaru a susţinut în intervenţia sa din plen că această propunere legislativă "creează un paralelism", pentru că adaugă la personalul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi poliţia locală, "ceea ce nu se poate şi este neconstituţional".

"Pe de altă parte, nu putem găsi oportunitatea acestui act normativ prin care astfel de acţiuni de comerţ ilegal să fie combătute cu poliţia naţională, cu jandarmeria. Pune la dispoziţia primarului aceste măsuri practic suplimentare, plus personal propriu din aparatul primarului (...). Nu este legal şi nu este firesc ca la acest moment să adăugăm la cadrul legislativ existent şi jandarmeria, şi poliţia naţională pe urmele acestor oameni simpli, consider că oricare primar are la acest moment şi poliţia locală, potrivit legii, de asemenea are, dacă îşi ţine în mână pieţele organizate, toate prevederile legale pentru a avea un cadru corect pentru desfăşurarea comerţului, aşa încât o să votăm împotriva acestei iniţiative legislative care, din păcate, deşi a fost criticată şi de ANPC, a primit un raport pozitiv", a precizat Spătaru.

Citeste si:
Republicanii câștigă Camera Reprezentanților. Emoții pentru...
Republicanii câștigă Camera...

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri F