Directorul general de la grupul rus Gazprom, Alexei Miller, a declarat că planurile privind plafonarea preţului pentru exporturile de gaze naturale ruseşti ar conduce la oprirea livrărilor, reiterând o ameninţare similară venită de la preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Conflictul din Ucraina a determinat clienţii europeni să-şi reducă achiziţiile de energie din Rusia, în timp ce G7 şi blocul comunitar încearcă să impună un plafon de preţ pentru petrolul şi gazele ruseşti, notează Agerpres.

"O astfel de decizie unilaterală este, desigur, o încălcare a contractelor existente, ceea ce ar duce la încetarea livrărilor", a spus Alexei Miller pentru postul public de televiziune.

Luna trecută şi preşedintele Vladimir Putin a ameninţat că va opri aprovizionarea cu energie dacă vor fi impuse plafoane de preţ, avertizând Occidentul că îi va "îngheţa coada" la iarnă precum lupului dintr-o faimoasă poveste rusească.

Oprirea livrărilor de energie ale Rusiei, al doilea mare exportator de petrol din lume, după Arabia Saudită, şi simultan cel mai mare exportator mondial de gaze naturale, ar da peste cap pieţele energetice mondiale, iar economia mondială s-ar confrunta cu preţuri şi mai mari la energie decât cele deja ridicate din prezent.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri